Dr. ing. Cristian Smochină: "Cunoașterea și experiențele (nu doar cele profesionale) îți dau putere"

Dr. ing. Cristian Smochină: "Cunoașterea și experiențele (nu doar cele profesionale) îți dau putere"

   darabaneni.ro

Cristian Smochină a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași, instituție care a alimentat mereu companiile internaționale de IT cu specialiști. Începe să lucreze încă din facultate, dar renunță la job în favoarea unei burse Socrates și a unui proiect de cercetare în Germania. Se întoarce acasă și se înscrie la doctorat pe domeniul în care lucrase şi afară: programe pentru procesarea microscopică a imaginii. A activat doi ani ca asistent universitar, după care pleacă într-un stagiu la Universitatea Tehnică din Viena, unde în paralel a lucrat și la o firmă de IT. În 2011 și-a susținut, pe aceeaşi temă pe care o abordase şi în Germania, teza de doctorat. Din comisia de doctorat au făcut parte doi profesori din Iași și doi din Viena. A renunțat la mediul academic și, de la sfârșitul anului 2011, lucrează în Viena, în cadrul unei companii ce oferă soluții pentru programe IT în controlul accesului, securitatea managementului și rezervări online, ca dezvoltator de programe IT și management.

-Cum își trăia adolescența și ce vise purta cu el un tânăr din Darabani la granița secolelor XX-XXI?
 
-Trebuie să recunosc că la acel moment nu aveam un vis concret pe care aș fi vrut să-l urmez. Acest lucru probabil se datora oportunităților relativ reduse de a accesa alt gen de informații în afară de manuale sau povestirile profesorilor. Dar eram foarte curios și dornic să văd, să încerc, să descoper... chiar dacă puțin timid la momentul respectiv.
 
-În 2003 ai intrat la facultate la Iași. Ai simțit vreo diferență între tine și ceilalți colegi care veneau de la licee de renume din Moldova?

-Da, atunci am simțit un oarecare disconfort față de reputația pe care deja mulți o aveau tocmai prin prisma liceelor pe care le-au absolvit. După, am realizat (ca și mulți alții) că acel sentiment nu era dat de pregătirea sau capacitățile mele, ci pur și simplu de încrederea în sine cauzată de deschiderea și oportunitățile existente într-un oraș mare. Probabil, de-a lungul anilor, motivaţia a venit din această diferență, dar și din faptul că puțini absolvenți (1 sau 2, cred) ai liceului din Darabani până la momentul respectiv erau studenți ai Facultății de Automatică și Calculatoare. Și atunci, și acum, cred că totul este dat de încrederea în sine; cu cât știi, vezi, citești, descoperi, experimentezi mai multe, cu atât te simți mai stăpân pe tine, dornic de mai multe.
 
-După finalul facultății ai avut o perioadă foarte încărcată, după cum ne-ai mărturisit: doctorat, cercetare, firme de specialitate, stagii de cercetare în străinătate. Unde ai găsit energiile necesare pentru a trece cu bine peste toate?
 
-Trebuie doar să vrei, să exploatezi fiecare oportunitate și să creezi altele. Motivația mea a fost tot timpul satisfacția rezultatului și să pot zice implinit da, eu am facut asta indiferent că era un proiect în firmă sau un articol într-un jurnal. Puterea și sprijinul le primești în primul rând de la familie, în cazul meu părinții, bunica și sora, dar și de la cei apropiați, precum prietena.
 
Pentru mine a fost o ambiție și o curiozitate de a ști cât mai multe. În final, cunoașterea și experiențele (nu doar cele profesionale) îți dau putere; probabil asta am căutat și încă mai caut.
 
Mi-a plăcut tot timpul ce am facut; este foarte important să simți că ai ales domeniul potrivit. Probabil de asta am reușit să combin munca în firme IT cu ultimii ani de facultate, și mai târziu cu doctoratul.
 
O motivație în plus (și multă muncă) a venit odată cu doctoratul și tema de cercetare (continuare a proietului de licență realizat în Germania): software pentru procesarea imaginilor microscopice. Nu credeam că voi ajunge să lucrez într-un asemenea domeniu și să combin cercetarea IT cu cea medicală sau să colaborez cu profesori de la Universitatea Tehnică din Viena sau spitalul AKH Viena.
 
Aceste oportunități și experiențe profesionale interesante nu le poți refuza indiferent cât de mult efort ar presupune.
 
-Ai afirmat că ai renunțat la cariera universitară, poate temporar. De ce poate temporar? Are mediul universitar un anumit farmec?

-Pentru mine mediul universitar a fost clar delimitat în partea academică/didactică și cea de cercetare. După 2 ani ca asistent mi-am dat seama că pentru un debutant (asistent sau șef de lucrări) partea didactică ocupă mult prea mult timp în detrimentul pregătirii profesionale; din acest motiv am ales să continui colaborarea cu firme. Un cadru didactic în mediul universitar trebuie să fie capabil să combine teoria cu cerințele din piața muncii, să evolueze odată cu ea sau chiar să impună direcția de evoluție, iar acest lucru nu cred că este posibil fară o vastă experiență practică.
 
-În orice interviu de acest fel există un capitol peste care nu se poate trece, cel al oamenilor care ne-au influențat într-un fel sau altul parcursul profesional. Dacă acum ar fi să oferi câteva nume, care ar fi acelea și în ce fel ți-au pus amprenta asupra persoanei și carierei tale?
 
-Sunt două categorii de oameni cu care am avut plăcerea și dificultatea să lucrez și de la care am "furat" multe.
 
În primul rând sunt profesorii, pe lângă cei din liceu/facultate, aș putea să amintesc pe:
 
Prof. Mihai Haivas (prof de matematică, Iași) care mi-a dat încredere în forțele proprii;
 
Prof. Dan Gâlea și Prof. Vasile Manta pe care i-am avut conducători de licență respectiv doctorat și datorită cărora am avut experiențele în universitățile din Germania și Austria;
 
Prof. Walter Kropatsch (șeful departamentului PRIP, TU Viena, Austria) cu care am avut ocazia să lucrez și să public multe articole, un om sever cu o incredibilă experiență profesională de la care am învățat ce înseamnă cu adevărat perseverența și perfecționismul, dar simplu și amabil în rest.
 
Pe de altă parte sunt colegii de firmă sau managerii. De la mulți am învățat ce înseamnă să te dedici unui vis sau proiect prin multe ore suplimentare, cum să faci ceva constructiv dar să te bucuri și de hobby-uri.
 
-Care sunt planurile tale de viitor, ai plecat în străinătate cu gândul de a te întoarce într-un timp cât mai scurt?
 
-Nu, totul depinde de oportunități…

-Dincolo de activitatea din domeniul IT, care sunt pasiunile tale, cu ce te ocupi în timpul liber, bineînțeles dacă există așa ceva?

-Timpul liber a început să apară după finalizarea doctoratului, de fapt după mutarea în Viena. Pănă atunci dar și acum călătoriile și muntele sunt pe primul loc. În ultimii ani am avut ocazia să vizitez multe locații din România și Europa. Am petrecut multe veri cu rucsacul în spate "cucerind" diverse vârfuri din Carpații românești cu peisaje incredibile. Cei din Alpi i-am descoperit (deocamdată) doar pentru ski sau snowboard. În rest, îmi place foarte mult să conduc (noroc că autostrăzile fără limită de viteză din Germania sunt mai aproape) și plimbările cu bicicleta.


Vezi material complet si foto pe darabaneni.ro
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă, o copilă de 12 ani a dispărut de acasă!

Vineri, 29 Martie 2024
224

Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unei minore de 12 ani, din municipiul Botoșani.Vineri, 29 martie 2024, în jurul orei 07.30, a părăsit domiciliul pe...

Polițist grav rănit în Botoșani, după ce a fost lovit de o mașină în timpul programului!

Vineri, 29 Martie 2024
1390

Vineri, în jurul orei 19:20, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un polițist, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, a fost lovit acciden...

O femeie din Botoșani a aruncat gunoaie pe spațiul verde din fața blocului!

Vineri, 29 Martie 2024
316

Polițiștii locali au efectuat verificări pe Aleea Școlii nr. 2, unde au constatat că numita A. D. a ocupat spațiul verde din fața blocului, depozitând diverse deșeuri: deșeuri rezultate...