Profesioniştii siguranţei noastre, între pasiune şi rigoare: "Avem de-a face cu victime inocente, care nu pot să se apere"
OAMENI si MESERII

Profesioniştii siguranţei noastre, între pasiune şi rigoare: "Avem de-a face cu victime inocente, care nu pot să se apere"
Recunoaştem cu greu, dar ni-i dorim în preajmă! Dacă intrăm în vreun scandal, îi chemăm. Dacă ne dispare copilul din faţa blocului, îi chemăm. Dacă nişte hoţi ne-au spart casa, tot pe ei îi chemăm. Şi îi chemăm de fiecare dată când situaţia o impune. Nu sunt în vârful listei simpatiilor noastre, dar avem nevoie de ei pentru că îşi fac meseria.
Primii botoşăneni pe care vi-i aducem astăzi în atenţie, în cadrul proiectului
OAMENI ŞI MESERII. sunt reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Tinereţe petrecută la cercetări

Dacă i-am fi întâlnit pe stradă, nu ar fi ieşit cu nimic în evidenţă. Arată ca oricare dintre noi. Sunt tineri, plini de viaţă, comunicativi şi pasionaţi de ceea ce fac. Gabi are părul lung, este frumuşică, dar serioasă. Îi vine bine uniforma şi-i conferă o sobrietate aparte. Însă ochii îi zâmbesc. De patru ani lucrează în Poliţie. Mai întâi la patrulare, unde alături de colegi forma acea "prima echipă" de poliţişti prezenţi la faţa locului atunci când era nevoie de ei. Apoi a trecut la Compartimentul de Poliţie Judiciară din cadrul Secţiei de Poliţie 1, ce cuprinde în jur de 15 comune, de la Tudora, Vorona până la Curteşti.

Face orice trebuie, de la dosare penale până la soluţionarea de reclamaţii şi participarea la acţiuni. Cum i s-a schimbat viaţa de când e poliţist?

"Iniţial eram profilată pe învăţământ, am terminat Facultatea de Litere, Secţia Franceză- Engleză la Iaşi, am făcut practică, dar gândul mi-era la poliţie. Nu mă prindea meseria aleasă iniţial, ştiam că pot mai mult, că personalitatea şi caracterul îmi permit să fac faţă la mai mult. Nu pot spune că mi s-a schimbat viaţa, ci că mi-am îndeplinit dorinţa", spune Gabi.

Unde o găsim? Înainte apărea unde se isca un scandal, o bătaie, o dispariţie a unui copilaş. Acum este la Judiciar.

"Aici intervin după colegii din patrulare, lucrez cu un criminalist şi mă ocup de cercetări în tot felul de cazuri, violuri, tâlhării", explică ea. O întreb cum trebuie să fie un poliţist şi zâmbeşte: "Aş spune că poliţistul ideal are o atitudine impunătoare, trebuie să fie autoritar, dar această autoritate să o îmbine cu respectul faţă de cel pe care îl cercetează. Dacă respecţi cetăţeanul, indiferent cum este el, că este recidivist, cunoscut ca violent, atunci va avea şi el o altă atitudine".

Muncă multă, iar odihna vine doar când cazul este rezolvat

Ca jurnalist, apari când îi e lumea mai dragă poliţistului şi nu o dată eşti ţistuit să nu te apropii prea tare de perimetru, să nu distrugi probe. Munca lui necesită atenţie şi poate chiar linişte, iar concentrarea e maximă. Ce se întâmplă după orele de serviciu?

"Reuşesc să mă detaşez, munca este muncă, iar familia este familie. Nu înseamnă că atunci când ajung acasă... Există stresul de după program, dar acasă îi tratez aşa cum trebuie pe cei din familie".

Apare o întrebare: "Ai fost vreodată într-atât de prinsă de un caz încât să-l şi visezi noaptea?" Răspunsul mi s-a părut surprinzător.

"NU DORMIM până când nu se soluţionează evenimentul. Când mergem acasă, la somn, evenimentul trebuie să fie rezolvat în sensul că trebuie să se finalizeze cu o reţinere, cu o arestare. Stai şi 20 şi ceva de ore la un eveniment. De exemplu, la o tâlhărie sau la un viol nu pleci acasă şi visezi rezolvarea cazului. Încerci să-l rezolvi măcar în proporţie de 90%, atunci, la cald, abia apoi mergi acasă. Având în vedere că intervenim la cazuri mai complexe, până nu stabilim situaţia de fapt şi eventualele vinovăţii, chiar şi măsurile care se impun faţă de suspect, nu plecăm acasă", povesteşte Gabi.

Admite cu greu că totuşi are o meserie obositoare, solicitantă fizic şi psihic, dar e încrezătoare că va apuca şi pensia în poliţie. "Cât timp sunt competentă, sănătoasă, am şi sprijinul familiei, nu văd de ce să mă las. Deşi aş fi putut alege o meserie mai relaxantă, cu mai mult timp liber, nu mă văd făcând altceva".

Ne imaginăm că ceea ce vede o afectează la un moment dat, că în ochi încă mai are imagini ale celor pe care i-a anchetat, imagini ale victimelor pe care le-a găsit. Nu simte că are însă nevoie de consiliere psihologică.

"Ceea ce vă descriu eu este o muncă de echipă. Eu nu merg singură la eveniment, facem o echipă, stresul se împarte, suntem coordonaţi de şeful secţiei de poliţie rurală şi nu se ajunge la psiholog, în afara evaluărilor anuale. Poate la început, după ce am venit din Şcoala de Poliţie, când mergeam la o moarte suspectă, aveam un sentiment de repulsie, dar acum nu mă mai afectează. De curând am fost cu un coleg de la Criminalistică la o persoană decedată în pădurea Tudora, şi când m-am întors acasă mi-am văzut de treabă, am mâncat", spune Gabi.

Când nu lucrează, se relaxează, îşi vede de casă, de familie, face sport, citeşte, se întâlneşte cu prietenii. Apoi revine la serviciu. Este meseria definitorie? "Da, pentru mine da, este ceea ce mi-am dorit şi vreau să mă dezvolt pe segmentul acesta".

Pentru conformitate, Gabi este agent principal Gabriela Aparaschivei.


Misterul urmelor şi filmele americane

Costel este vorbăreţ şi ai mereu impresia că zâmbeşte, chiar şi când nu o face. La fel ca Gabi, e pasionat de ceea ce face şi asta se observă din patosul cu care vorbeşte despre laborator, baze de date, de urme, de orice. Costel e criminalist.

"În 2002, la terminarea Şcolii de Poliţie, am intrat în serviciu pe această linie, aşa cum mă specializasem. Între timp, am mai urmat câteva cursuri de pregătire specializată. Am învăţat specificul muncii, de la ridicarea de probe, identificare, prelevare, până la exploatarea bazelor de date şi prin expertize şi constantări criminalistice", spune poliţistul.

Pentru orice pasionat de seriale poliţiste, pare floare la ureche, ai impresia că deja ştii ce va spune, ce va face. Dar care o fi graniţa dintre serial şi realitate?
Reporter: Aţi urmărit serialele americane cu criminalişti?
Poliţist: Eram sigur că o să mă întrebaţi asta (râde) Sigur că da.
R: Cât la sută din ce vedem la televizor se întâmplă la noi?

P: "Există o diferenţă în ce priveşte durata pentru că ceea ce se întâmplă într-o săptămână, chiar o lună de cercetări este comprimat într-un episod de jumătate de oră. Posibilităţile de lucru nu diferă foarte mult pentru că şi noi avem posibilităţi destul de vaste, atât la nivel naţional cât şi judeţean. Avem baze cu urme papilare, chiar plantare, care pot fi exploatate. Avem laboratorul de examinări balistice, cu arme şi muniţia aferentă, avem chiar şi arme găsite şi care provin din cel de-al doilea război mondial. Orice urmă poate conduce la identificarea persoanei pe care o căutăm. Este o activitate foarte complexă dacă îţi place ceea ce faci şi ştii ce faci şi ce urmăreşti
.

Costel vorbeşte despre urme din aer, din apă, particule de vopsea, urme secundare ale împuşcăturilor, despre "molecule" de substanţă care ar putea indica vinovatul într-o cauză.

Cazurile cu copii, cele mai grele şi mai dureroase

Dacă Gabi nu are copii încă, Costel are doi şi afirmă cu siguranţă că cele mai dificile cazuri sunt cele în care sunt implicaţi cei mici.

"Am avut un astfel de caz, cu un cadavru de copil, nici nu ştiu dacă aveam copii la data respectivă. Sunt cazuri grele pentru că avem de-a face cu victime inocente, care nu mai pot să răspundă şi nici nu pot să se apere", spune Costel.

A participat şi la cercetările în cazul copilaşului din Hăneşti, ucis în 2006 în Săveni de fostul concubin al mamei sale, Ioan Lazăr, şi al cărui trupuşor dihocat a fost aruncat într-un puţ nefolosit din marginea oraşului.

"Nu am uitat cazul acela, dar nici nu pot spune că mai am imagini în faţa ochilor. Bănuiesc că toţi cei care au avut de-a face cu astfel de cazuri se simt la fel. Şi nu neapărat cazul ca atare, ci implicaţiile ce decurg din moartea respectivă- durerea familiei şi toate celelalte. Faptul că eu ajung la locul respectiv după ce s-a petrecut fapta în sine şi găseşti corpul, cadavrul, face lucrurile un pic mai uşoare pentru mine decât pentru, de exemplu, cel de la UPU căruia îi moare omul în braţe sau cel de la Descarcerare, căruia îi moare victima din accident. Bănuiesc că trăirile sunt mult mai intense. Eu ajungând acolo după ce s-a petrecut fapta, îi văd pe cei din familie, îndureraţi".

Despre misiunile îndelungate? Da, a avut misiuni care l-au ţinut departe de casă aproape 24 de ore, însă ştie de la colegii mai vârstnici că acum e bine, faţă de anii de după '90 când plecau în echipă cu maşinile hârbuite ale poliţiei şi stăteau pe coclauri zile întregi.

Despre stres, numai de bine.

"Stresul poate fi combătut într-un colectiv unit, unde indiferent de natura sarcinilor de serviciu oamenii se înţeleg şi se ajută. Ca regulă generală, ideal ar fi să nu se amestece viaţa profesională cu cea personală, cu familia. Nu prea se poate pentru că, de exemplu, ai o zi grea la serviciu, fără voia ta transmiţi ceva din starea ta şi celor din familie. Şi în sens invers funcţionează- dacă ai o problemă acasă, se simte şi în atitudinea de la serviciu", explică poliţistul criminalist.

Cât despre asta, reuşeşte să-şi împartă viaţa între meserie şi familie suficient de bine încât copiii lui să ştie că au un tată pe care se pot baza. Pentru Costel, important este ca după orele de program, să aibă mulţumirea că şi-a făcut meseria:
"Când pleci acasă, să te gândeşti că ai făcut tot ce-ai putut tu mai bine"

Pentru conformitate, Costel este agent şef adjunct Constantin Cuti.

Şi Gabi, şi Costel sunt tineri. Se încadrează în media de vârstă a poliţiştilor de la IPJ Botoşani- 40 de ani şi 4 luni. Însă ne reamintesc faptul că media de viaţă a unui poliţist în România este de 62- 65 de ani.

În loc de încheiere, vom posta un filmuleţ pe care l-am găsit pe un cont informal de Facebook al poliţiştilor din România. Este vorba de o ceremonie organizată pe un stadion din New York, în onoarea a doi poliţişti, Diara Cruz, de 24 de ani, şi Patrick Espeut, de 29 de ani, care cu o lună înainte fuseseră împuşcaţi în timpul unei misiuni de patrulare în cartierul Bronx.

"Dacă la noi vedem un polițist bătut, amenințat, îl bălăcărim cum ne vine la gură, îi găsim tot felul de defecte, că nu are cine știe ce documente inventate de unii, că a parcat aiurea, că nu are caschetă pe cap, sau uniforma completă....pentru că este polițist. În țările cu apă caldă polițiștii sunt apreciați cum se cuvine, pentru că oamenii conștientizează că ei își pun viața în pericol pentru liniștea cetățenilor", comentează administratorii contului. Noi ne apreciem poliţiştii?
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1792

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1890

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Luni, 2 Octombrie 2017
1145

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţe...