Având la bază un fapt real, traficul de copii din America începutului de secol 20, cartea Lisei Wingate, "Înainte să fim ai voştri", este o poveste cutremurătoare despre destinele unor copii pe care Georgia Tann, directoare a orfelinatului Tennessee Children’s Home Society, îi lua pe cale legală din sânul familiilor sărace, uneori monoparentale, nomade sau aflate în imposibilitatea temporară de a-i creşte. De multe ori, îi lua direct din sala de naşteri, înşelând „femei aflate în maternitate să semneze documente de renunţare la drepturile părinteşti, în timp ce erau încă sedate.” Uneori îi fura pur şi simplu de la părinţii biologici.
„Georgia Tann a făcut bani încasând onorarii uriaşe pentru adopţie, transport şi livrare în afara statului. [...] Avea la degetul mic forţele de aplicare a legii şi pe judecătorii de la tribunalul pentru familie.” (judecătorul Camille Kelley). De asemenea, „lista de personalităţi a Georgiei includea figuri politice cum era guvernatorul New-York-ului, Herbert Lehman, şi celebrităţi de la Holliwood, ...” În cel mai fericit caz, copiii erau vânduţi unor persoane bogate, mai mult sau mai puţin influente, care îi adoptau, sau, în cel mai nefericit caz, erau exploataţi sexual sau vânduţi ca forţă de muncă. În momentul respectiv, faptul că Georgia Tann a plasat în sânul unor familii bogate foarte mulţi copii cărora le-a oferit şansa unui viitor fericit, a făcut din ea un soi de erou al acelor timpuri: „Pentru marele public, Tann nu era decât o femeie respectabilă şi plină de bune intenţii care îşi devotase viaţa salvării copiilor aflaţi în situaţii dificile.” „Cândva aclamată drept mama adopţiei moderne şi consultată de oameni ca Eleanor Roosvelt în eforturile de reformare a politicilor de adopţie din Statele Unite, Georgia Tann a facilitat, de fapt, adopţia a mii de copii, începând din anii 1920 şi până în anii 1950.” „Acţionând sub protecţia Şefului Crump (Edward Hull „Şeful” Crump – politician democrat american, primar al oraşului Memphis şi membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Tennessee), cel mai cunoscut lider politic din Memphis, reţeaua Georgiei Tann era aparent de neatins.” Dar „la un moment dat, Departamentul american pentru protecţia copilului a trimis la Memphis un anchetator pentru a investiga rata în creştere a mortalităţii infantile” şi, pe fondul unor importante schimbări politice, reţeaua s-a prăbuşit, aflându-se adevărul despre destinele tragice ale acestor copii, din care foarte mulţi mureau, fiind supuşi înfometării, diferitelor abuzuri şi lipsei de afecţiune.
Titlul este o metaforă care incită curiozitatea, iar imaginarul narativ prelungeşte conotaţiile din titlu, filtrând realitatea prin intermediul unei arte narative a cărei forţă şi simplitate captează atenţia, menţine suspansul şi te păstrează, până la ore târzii din noapte, aproape de personaje şi de întâmplări. Se remarcă un stil narativ oarecum apropiat de cel publicistic, prin concizia şi accesibilitatea discursului, prin scopul informativ şi persuasiv, printr-o oarecare sobrietate, remarcându-se atât funcţia tranzitivă, cât şi cea reflexivă a limbajului. Alte câteva amănunte şi artificii narative care susţin încercarea de a surprinde şi de a captiva, trădează faptul că autoarea este fostă jurnalistă şi speaker motivaţional.
Ilustraţia copertei este, de asemenea, o metaforă, ilustrând cu fidelitate două dintre personajele cărţii: May Crandall şi Judy Myers Stafford, în realitate Rill Foss, unul dintre personajele-narator ale cărţii, şi sora ei, ambele blonde, Rill cu părul strâns „într-o coadă împletită la spate” şi sora ei cu „spirale strânse, în bucle mai largi, ca ale lui Shirley Temple”. Un cufăr vechi sugerează călătoria, un ursuleţ de pluş ţinut la spate, devine simbol al copilăriei pierdute şi imaginea unui râu fără sfârşit, spre care privesc personajele, se pierde în ceaţă, la fel ca viitorul incert al acestora şi la fel ca trecutul pe care încearcă să îl readucă la lumină Avery Stafford, celălalt personaj-narator al cărţii, fiica unui senator din prezent.
Astfel, titlul şi ilustraţia copertei se află într-o unitate stilistică perfectă, punându-se reciproc în valoare.
Cele două perspective narative subiective alternează, fiind precedate de un „Preludiu”, datat „Baltimore, Maryland/3 august 1939”, relatat de un al treilea personaj-narator, misterios, care nu se va mai implica în povestire şi despre care sunt oferite câteva indicii: „Povestea mea începe într-o seară înăbuşitoare de august, într-un loc pe care n-o să-l mai văd niciodată.” „blondă, drăgălaşă ca o păpuşă...”, „În apropiere aşteaptă un bărbat, probabil pe coridor, chiar în faţa uşii. E impunător şi are ţinută mândră. Neobişnuit să fie aşa de neajutorat. Astăzi urma să devină bunic.”, „- Domnule îmi pare îngrozitor de rău...”, dar acestea sunt parcă menite să adâncească misterul, nu să îl dezvăluie, determinându-te, pe parcursul lecturii, să oferi acestui personaj-narator identităţi diferite.
În prezent, Avery Stafford, fiica unui senator din Carolina de Sud, absolventă „cu rezultate deosebite” a „Facultăţii de Drept de la Columbia”, participă împreună cu familia, stafful tatălui ei şi oameni din presă la o petrecere dată la un azil de bătrâni, eveniment pe care îl descrie detaşat, impersonal, obiectiv, obişnuită fiind din copilărie cu aşa ceva: „Nu-i decât un eveniment de socializare. [...] O să strângem mâini, o să facem turul clădirii şi o să fim alături de locatari la celebrarea zilei de naştere a unei femei care împlineşte o sută de ani.” Aici, întâlneşte o bătrână care pare să o recunoasă şi care îi ia de la mână o brăţară „cu libelulele de aur cu lucrătură ornamentală, cu ochii lor din granate şi ţepi multicolori.” primită de la bunica ei, Judy. Revenind ca să recupereze brăţara, în camera bătrânei este atrasă de „un singur obiect personal” - o fotografie - „cu nuanţe de sepia şi alb îngălbenit în jurul marginilor, imaginea e un instantaneu cu un cuplu tânăr pe malul unui lac sau iaz. Bărbatul poartă pălărie de fetru ponosită şi ţine în mână o undiţă. [...] Femeia e însărcinată.” Fotografia o intrigă, aducându-i aminte de bunica Judy.
Începe astfel să cerceteze trecutul, în ciuda observaţiilor mamei, care este perfecţionistă şi care „profund implicată în aspectele minore ale vieţii” familiei, planifică în detaliu fiecare clipă şi „funcţionează ca un general de patru stele.” Cu riscul de a depăşi anumite limite impuse de situaţia politică a tatălui şi de rigorile mamei, Avery se regăseşte pe sine în timp ce caută secrete prin trecutul bunicii ei. Iniţial, descoperind informaţii despre traficul de copii şi despre Georgia Tann, crede că familia ei a fost implicată în această afacere îngrozitoare şi încearcă să descifreze misterul pentru a minimaliza efectele pe care, la o eventuală apariţie în presă, le-ar putea avea asupra familiei sale, în general, şi în special asupra carierei tatălui ei. Dar adevărul este mult mai dureros decât ceea ce şi-a imaginat, iar consecinţele nu pot fi minimalizate. De aceea, Avery îşi ascultă inima, deşi ştie că tatăl ei are o vorbă înţeleaptă: „Secretele te fac vulnerabil în faţa adversarilor, politici sau de alt fel.”
De multe ori, în timpul căutărilor, recunoaşte cu sinceritate: „Mi-e dor de fosta mea viaţă.”
Punctul culminant este marcat de momentul în care descoperă o a doua fotografie, din care o privesc patru femei: „Una dintre femei e bunica. Îşi ţine pălăria cu mâna. De încheietură îi atârnă brăţara cu libelule. Celelalte trei femei seamănă cu bunica. Aceleaşi bucle blonde, aceiaşi ochi deschişi la culoare, probabil albaştri. [...]Toate poartă câte o brăţară cu libelule care seamănă cu a bunicii.” În spatele acesteia, găseşte o altă fotografie, copie fidelă a celei de pe noptiera bătrânei May Crandall, de la azilul de bătrâni. Din acest moment şi până în clipa când împărtăşeşte familiei cele descoperite, drumul devine mai greu, timpul trece mai repede şi evenimentele se succed aproape cinematografic.
În sufletul ei îşi găseşte înţelegere o altă vorbă înţeleaptă, de data aceasta a unei bătrâne: „Secretele nu-s lucru sănătos, orişicât de vechi ar fi. Uneori cele mai vechi secrete îs cele mai rele.”
În august 1939 începe povestea celuilalt personaj-narator, May Crandall, pe care Avery Stafford o primeşte scrisă pe nişte „foi galbene” de la o bătrână martoră a copilăriei lui May. Este povestea tulburătoare a celor 7 copii ai familiei Foss. Rill, Fern, Camellia, Lark, Gabion au fost luaţi de pe Arcadia, locuinţa plutitoare a familiei, în timp ce tatăl era plecat cu mama însărcinată la maternitate. Sunt instituţionalizaţi şi ţinuţi în filiala din Memphis a Societăţii Casa de Copii din Tennessee, condusă de Georgia Tann, patru fiind daţi spre adopţie în familii diferite, o soră fiind abuzată sexual şi ucisă, dispărută fără urmă. Din cei doi gemeni născuţi în ziua în care ceilalţi copii fuseseră furaţi, doar despre unul se află adevărul, soarta celuilalt rămânând un mister.
Nota autoarei încheie ambele povestiri, prezentate alternativ, ca un semn de exclamare care marchează grafic intonaţia celor trei personaje-narator, conturând stările sufleteşti resimţite de acestea şi intenţia de a retransmite aceste stări cititorului.
Considerată de The Huffington Post „una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2017”, „Înainte de a fi ai voştri”, de Lisa Wingate, este o lecţie despre efectele pe care cultul imaginii perfecte pe care credem că trebuie să o afişăm în societate le are asupra a tot ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat. De la prima până la ultima pagină, „urcăm dealul îndepărtându-ne de ruinele unei vieţi care a fost. Şi către o viaţă care ar putea să fie.”
Mihaela Arhip, Provocarte