VIDEO: Mii de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite ascunse în ornamente din ceramică de către poliţia de frontieră

VIDEO: Mii de pachete cu ţigări de contrabandă descoperite ascunse în ornamente din ceramică de către poliţia de frontieră

* Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în urma unei acțiuni specifice, ascunse în mai multe ornamente din ceramică pentru grădină, peste 4.100 de pachete cu ţigări, în valoare totală de peste 40.700 de lei, 
* Două autoutilitare utilizate în activitatea infracţională au fost indisponibilizate, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În data de 29.12.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au desfășurat, în cooperare cu Biroul de Imigrări Botoșani, o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale. 

Astfel, în jurul orei 21.55, au fost oprite în apropierea localității Joldești, județul Botoșani, două autoutilitare marca Mercedes Sprinter, înmatriculate în România, în care se aflau cinci persoane, cetățeni români cu vârste între 37 și 51 de ani. 

Pe timpul legitimării, persoanele au devenit agitate, motiv pentru care au fost conduse la sediul poliției de frontieră, împreună cu cele două mijloace de transport. La sediul STPF Botoșani, în urma controlului amănunțit efectuat asupra autoutilitarelor, au fost observate mai multe statuete din ceramică pentru grădină, atrăgând atenția faptul că acestea emanau un puternic miros de vopsea proaspăt aplicată, iar la baza acestora au fost observate urme proaspete de ipsos. În urma înlăturării bazei de ipsos, în interiorul statuetelor au fost descoperite mai multe pachete cu țigări.  

La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea de 4.115 de pachete cu ţigări (82.300 ţigarete), în valoare de 40.730 de lei, cantitate ce a fost ridicată, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și cele două mijloace de transport utilizate în activitatea infracţională, în valoare de aproximativ 39.200 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
235

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
71

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
70

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...