Victime şi agresori- minorii Botoşanilor au nevoie de o şansă pentru a fi recuperaţi. Cine le-o oferă?
BOTOSANI

"A fi minor nu mai înseamnă acum a fi victimă, pentru că avem minori care au făcut nişte fapte teribile. Însă şi pentru minorii- agresori şi pentru minorii- victime trebuie să existe soluţii, trebuie să existe consiliere, pentru a nu-i pierde pe viaţă".

Victime şi agresori- minorii Botoşanilor au nevoie de o şansă pentru a fi recuperaţi. Cine le-o oferă?

Nu spunem noi asta ci un om care lucrează în sistemul judiciar şi care vede cum de la o zi la alta, mediul este tot mai traumatizant pentru copiii noştri.

Obişnuiţi cu violenţa familială de mici, ajung în şcoală unde se confruntă cu bullying-ul- un alt fenomen periculos ce tinde să ia amploare inclusiv în şcolile botoşănene. Ies din învăţământul obligatoriu, dacă au noroc, şi intră în lumea adulţilor în care pun în practică tot ce-au suferit până atunci, într-o tentativă de răzbunare care nu se îndreaptă decât împotriva lor înşişi.

Cert este însă că anul trecut a fost un an în care cazurile de violenţă în care au fost implicaţi minori au fost multe şi în câteva cazuri au depăşit intensitatea celor în care protagonişti au fost adulţi. O statistică a Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi aferentă anului trecut arată că poliţiştii au contabilizat 950 de fapte penale sesizate la Legea 217/2003, privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Din cei 955 de autori, majoritatea covârşitoare, 860 la număr, sunt bărbaţi, dar printre autori se "rătăcesc" şi cinci băieţi şi o fată. În ce priveşte victimele, 698 sunt femei, lor alăturându-li-se 83 de băieţi şi 68 de fete. Din totalul victimelor, 576 sunt soţ şi soţie sau, în unele cazuri, foşti soţi sau foste soţii. În 171 de cazuri, victimele erau fiii sau fiicele agresorilor.

De partea cealaltă, la solicitarea Ştiri.Botoşani.Ro, Asociaţia "Telefonul copilului" arată că în anul 2016, din judeţul Botoşani, numărul de telefon 116111 a fost apelat de 97 de ori.

"Vorbim de 97 de cazuri care au necesitat consiliere psiho-socială şi juridică de lungă durată, oferită de specialiştii organizaţiei şi pentru care am primit date cu caracter personal. Şase dintre aceste cazuri au fost transmise în atenţia instituţiilor abilitate din judeţul Botoşani, pentru restul cazurilor fie nu a fost necesară intervenţia instituţiilor abilitate, cum ar fi situaţiile de consiliere juridică, fie nu am primit acordul apelanţilor de a transmite cazul în atenţia instituţiilor abilitate", spune Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului.

De exemplu, în şapte cazuri, problemele copiilor care au apelat "Telefonul copilului” s-au referit la violenţă în familie, alte şapte cazuri la abuz de tip bullying, iar opt cazuri la abuz emoţionale. "Cazurile privind violenţa în familie au fost semnalate de fete din grupa de vârsta 16 – 18 ani, din mediul urban", adaugă Cătălina Surcel.

În teren, însă, realitatea este cruntă. Cazuri de violenţă, de rele tratamente aplicate minorilor, violuri sunt doar câteva exemple, despre care Ştiri.Botoşani.Ro a tot scris anul trecut.

Pe rolul instanţei, încă se judecă un caz în care un părinte este acuzat de propriul copil de rele tratamente, în condiţiile în care minorul a fost lovit, strâns de gât şi scos din casă, alături de restul familiei, să-şi petreacă noaptea sub gard, ascuns în vegetaţie. Tot pe rolul instanţei se află două cazuri în care taţii n-au ţinut cont de o minimă morală atunci când şi-au violat propriile fiice. Sunt judecaţi acum pentru ceea ce au făcut.

Însă tot pe rolul instanţei se află cazuri în care minori au fost agresorii. De exemplu, doi adolescenţi din Bodeasa, care la termenul trecut al procesului în care sunt judecaţi pentru omor nici nu au putut fi audiaţi de judecător pentru că cel minor nu era însoţit de reprezentantul legal. Cei doi au bătut în aşa hal un om care se aciuase pe lângă casa unuia dintrei ei până l-au ucis. L-au urcat apoi într-o căruţă şi l-au cărat până la marginea satului unde au abandonat trupul fără viaţă. Tot fără viaţă a fost lăsat un bătrân din Vlădeni, bătut până la moarte de doi tineri şi de un puşti de 15 ani. Puştiul este singurul care a scăpat de arestul preventiv, măsura urmând să continue pe toată durata desfăşurării procesului în care este judecat, alături de complici, pentru omor.

Victime sau agresori, punctul comun al acestor minori este lipsa de educaţie, slaba instruire şi lipsa unei direcţii în viaţă trasate de adulţii responsabili. Or pe acest sector şansele de recuperare sau reabilitare sunt slabe. Creştem aşadar o generaţie de adolescenţi fără repere sănătoase?

 

Spune-ne opinia ta