Un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava a fost pierdut

Un dosar penal privind un şofer trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere fără permis a dispărut şi nu a mai fost găsit, după ce a fost judecat de magistraţii de la Rădăuţi şi a fost transmis la Curtea de Apel Suceava pentru judecarea apelului. 

Un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava a fost pierdut

Cum dosarul dispăruse pur şi simplu, Curtea de Apel Suceava a amânat mai multe termene, pentru ca în cele din urmă să dispună reconstituirea dosarului. Norocul a fost că dosarul era arhivat şi în format online, astfel că a putut fi reconstituit.

În prima sa fază, procesul derulat la Judecătoria Rădăuţi nu a fost unul cu nimic ieşit din comun. Un bărbat trimis în judecată pentru conducere fără permis, Costică Dabîca, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuţi la pedeapsa de 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Inculpatul a mai fost obligat la prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Inculpatul a uzat de dreptul de a face apel, astfel că dosarul a ajuns, pentru un verdict final, la Curtea de Apel Suceava.

Se întâmpla pe 14 iunie 2017, iar apoi au urmat doar amânări ale termenelor, pentru că dosarul nu mai era de găsit. Pe data de 5 decembrie 2017, s-a înregistrat pe rolul instanţei un proces-verbal prin care s-a constatat dispariţia dosarului respectiv – 817/285/2017. Din datele oficiale de la dosar rezultă că ulterior întocmirii listei de şedinţă din 6 noiembrie 2017, dosarul nu a mai fost găsit. Au urmat verificări pe întreg circuitul dosarului. S-au efectuat verificări şi cu privire la dosarele trimise pe circuit extern în perioada anterioară sesizării dispariţiei dosarului, însă tot fără nici un rezultat.

În cele din urmă, Curtea de Apel Suceava a decis reconstituirea întregului dosar, fapt care din fericire s-a putut realiza datorită arhivei în format electronic. Dosarul a fost reconstituit filă cu filă, de la procesul-verbal de sesizare din oficiu, ordonanţa de începere a urmăririi penale, rechizitoriul de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi etc. 

Chiar acum două zile, Curtea de Apel Suceava a şi dat un verdict în acest dosar, pedeapsa rămânând aceeaşi şi fiind înlocuite doar zilele de muncă în folosul comunităţii cu un program de reintegrare socială.

Sursa: MonitoruldeSuceava.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
85

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
86

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
91

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...