Situaţia absurdă în care se aflau suspecţii de trafic de etnobotanice de la Dorohoi, soluţionată de Tribunalul Botoşani

Dacă tot magistraţii pun interdicţii absurde, măcar să le ridice de tot: pe acest principiu au mers anchetatorii care au cerut joi judecătorilor de la Tribunalul Botoşani să înlăture o "inabilitate" a Curţii de Apel Suceava.

Situaţia absurdă în care se aflau suspecţii de trafic de etnobotanice de la Dorohoi, soluţionată de Tribunalul Botoşani

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Povestea începe săptămâna trecută, când în urma unei acţiuni a procurorilor DIICOT în Dorohoi şi comunele alăturate, trei persoane de etnie romă au ajuns în arest preventiv, suspecte fiind de trafic de substanţe cu efect psihoactiv.

Cei trei - părinţi şi fiică -, au pus pe picioare o adevărată reţea de comercializare a etnobotanicelor, la preţul de 10 lei pe doză, "victime" devenindu-le elevi de la liceele dorohoiene, tineri şi nu numai.

Cei trei au contestat decizia Tribunalului Botoşani de a-i plasa pe părinţi în arest preventiv, astfel că judecătorii Curţii de Apel Suceava au desfiinţat hotărârea instanţei sucevene iar la rejudecare au decis că toţi trei pot fi plasaţi în arest la domiciliu, cu interdicţia de a comunica unul cu celălalt precum şi cu alţi zece suspecţi din dosar.

Nimic în neregulă până aici, doar că cei trei locuiesc în aceeaşi casă, or poliţiştii însărcinaţi cu supravegherea lor nu aveau posibilitatea de a verifica respectarea interdicţiei a cărei încălcare ar fi dus la reîntoarcea în arest preventiv. Ca atare au solicitat Tribunalului Botoşani să pună ordine în restricţii.

Iar judecătorii de la Tribunalul Botoşani s-au pronunţat: au eliminat interdicţia care îi punea pe cei trei locuitori ai aceleiaşi case în situaţia absurdă de a nu putea vorbi unul cu altul.

"Dispune înlăturarea din conţinutului obligaţiilor stabilite în sarcina inculpaţilor C. Mihai şi C. Sonia, aflaţi sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea [...] Curţii de Apel Suceava şi în sarcina inculpatei C. Camelia, aflată sub puterea măsurii preventive a arestului la domiciliu, obligaţia constând în aceea de a nu comunica între ei, menţinând restul obligaţiilor", se arată în decizia judecătorilor botoşăneni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
17

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...

Atenție la condițiile de trafic! Cod galben de ceață în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 09:21
37

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni...

Olimpiada de Limba și literatura ucraineană maternă 2024 – etapa națională – se va desfășura începând de luni la Botoșani

astăzi, 09:05
30

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se va desfășura a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pre...