Scuzaţi, am greşit suspectul! Dorohoian scos de sub efectul unui mandat de extradare în Germania

În urmă cu un an, autorităţile judiciare germane solicitau ajutorul justiţiei româneşti pentru extrădarea unui dorohoian de 34 de ani, principalul suspect într-un jaf organizat.

Scuzaţi, am greşit suspectul! Dorohoian scos de sub efectul unui mandat de extradare în Germania

Mai exact, potrivit documentelor trimise de autorităţile germane, în octombrie 2015, dorohoianul C.Ş.P. împreună cu patru complici ar fi intrat cu forţa în incinta spaţiilor comerciale ale companiei Saturn & Hansa - folosind un autovehicul drept berbec prin uşa de intrare, închisă cu geamuri, a unui centru comercial, Landshut Park, şi ulterior în uşa rulantă a companiei repsective. Cei cinci suspecţi au intrat în magazinul de electronice, de unde au furat smartphone-uri de ultimă generaţie, marca Apple şi Samsung în valoare totală de 86.820 Euro. Le-au pus în containere de deşeuri pentru grădină, aduse tocmai în acest scop şi au părăsit magazinul în doar patru minute. În urma lor au rămas şi pagube materiale de aproximativ 36.233,44 Euro.

Drept urmare, anchetatorii germani au solicitat colegilor români arestarea dorohoianului, pentru săvârşirea infracţiunii de jaf organizat sau armat. Potrivit anchetatorilor suceveni, a fost sesizată Curtea de Apel Suceava pentru luarea măsurii arestării provizorii a dorohoianului, în vederea predării.

A trecut aproape un an de atunci, dar dorohoianul nu va mai ajunge în Germania. Şi asta pentru că în urma extinderii cercetărilor, anchetatorii germani au renunţat la acuzaţii, retrăgând practic şi solicitarea de extrădare. În consecinţă, magistraţii Curţii de Apel Suceava, care iniţial au admis cererea de extrădare a dorohoianului, au fost nevoiţi să revoce executarea mandatului european de arestare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului „Mavromati” a fost respins!

astăzi, 12:11
5

Pentru postul de manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani o singură persoană și-a depus dosarul de înscriere în concurs.În urma verificării dosar...

Medic, despre cel mai mare pericol în AVC: ”Fiecare minut, fiecare oră înseamnă scăderea şansei de recuperare a pacientului”

astăzi, 11:56
68

Profesorul Gheorghe Iana, doctor în medicină, afirmă că este important ca pacienţii, dar şi familiile acestora să înveţe să recunoască simptomele unui accident vascular cerebral (...

Plecare în plin campionat de la FC Botoșani. Vârful de atac titular a semnat cu un club din străinătate!

astăzi, 10:45
134

FC Botoșani, ultima clasată din play-out, s-a despărțit de atacantul croat Miroslav Ilicic (25 de ani), adus în toamnă.Titular până în februarie la echipa antrenată acum d...