"Atentatorul cu bombă" de la mall, trimis în judecată!
BOTOSANI

Alarmare prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol cu privire la folosirea de materiale de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a oamenilor: aceasta este acuzaţia care i se aduce tânărului care la începutul lunii ianuarie a creat panică în rândul botoşănenilor aflaţi în mall.

"Atentatorul cu bombă" de la mall, trimis în judecată!

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

C.Ş., de 34 de ani, a fost trimis în judecată de procurorii Biroului Teritorial Botoşani al DIICOT după "aventura" din 7 ianuarie.

"S-a reţinut în sarcina acestui inculpat că în ziua de 7 ianuarie 2017 la ora 14:35, a efectuat un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 prin care a alertat organele specializate a interveni în caz de pericol din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 14:30, ar fi plasat, la parterul clădirii Uvertura Mall din municipiul Botoşani, un dispozitiv exploziv pe care l-ar fi ascuns într-o şacosă, alarmarea organelor competente fiind efectuată fără un motiv temeinic. Dosarul a fost înaintat spre judecare Curţii de Apel Suceava", a declarat procurorul Lăcrămioara Holca, şeful DIICOT Botoşani.

În acea zi, fiind în stare avansată de ebrietate şi supărat că partenera de viaţă a luat copilul pe care îl aveau împreună şi a plecat la părinţii ei, undeva în judeţul Iaşi, a sunat-o şi a avertizat-o că face o "minune". Şi chiar aşa a făcut: a sunat la 112 şi a anunţat că a lăsat în mall o sacoşă cu o bombă ce va exploda.

Operatorul 112 a încercat să-l tragă de limbă, să afle amănunte, dar botoşăneanul s-a încurcat în detalii şi a închis telefonul. În timp ce la mall se adunau echipajele de intervenţie, care încercau să evacueze în linişte persoanele aflate în interior- unele la film, altele la cumpărături, altele la socializare-, botoşăneanul şi-a dat seama că a făcut o prostie şi şi-a sunat iubita, căreia i-a povestit ce a făcut.

Speriată, tânăra a sunat la rândul ei pe un amic, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a verificat informaţia la un coleg, implicat deja în dispozitivul desfăşurat la mall. Între timp, tânărul "atentator" a izbit telefonul de peretele blocului, bucăţi din el împrăştiindu-se prin zăpadă. Deja identificat de către prietenul său, anchetatorii au ajuns repede la el şi l-au adus la Inspectoratul de Poliţie pentru a fi audiat. Le-a explicat poliţiştilor că era foarte supărat din cauză că îl părăsise iubita şi că a încercat să facă ceva astfel încât să o determine să se întoarcă la el. Numai că anchetatorii au luat în considerare un fapt la care tânărul nu s-a gândit: în timp ce el se prostea cu apeluri la 112, poate undeva cineva avea cu adevărat nevoie ori de autospeciala de poliţie, ori de echipajele medicale prezente la faţa locului. Sau chiar de "specialiştii în bombe" aduşi la mall.

Ca atare, l-au trimis în judecată şi va răspunde penal, instanţa urmând să decidă dacă tânărul ar putea ajunge după gratii, în condiţiile în care ce a făcut se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau doar cu o amendă. Pentru tânăr, partea bună din toată povestea este că s-a împăcat cu partenera de viaţă care a revenit acasă, alături de copilaşul lor.

Despre acest subiect, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:

AMENINȚARE CU BOMBĂ la Uvertura Mall! Un bărbat a fost ridicat de polițiști! FOTO

"Atentatorul cu bombă" de la mall, cercetat de DIICOT

 

Spune-ne opinia ta