Percheziții în Botoșani, într-un dosar de contrabandă. Opt persoane vor fi ridicate (video)

Percheziții în Botoșani, într-un dosar de contrabandă. Opt persoane vor fi ridicate (video)

Marți dimineaţa, începând cu ora 6:00, polițiști de frontieră, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria din Săveni, efectuează 28 de percheziții domiciliare, în județul Botoşani, la locuințele unor persoane suspecte de deținerea și comercializarea de produse din tutun. Vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere, informează Serviciul Teritorial de Poliție de Frontieră (STPF).

Conform sursei citate, cercetările s-au desfăşurat din luna august până în prezent, fiind identificate mai multe persoane care au fost implicate în activităţi de contrabandă.

„În această perioadă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 21.000 de pachete de  ţigări de provenienţă extracomunitară, în valoare de 258.500 de lei, introduse în ţară prin trecerea peste frontiera verde de pe raza judeţului Botoşani. Pentru comiterea infracţiunilor, persoanele au beneficiat și de sprijinul a doi lucrători ai instituţiei”, transmite Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

La acțiune participă şi polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție, prin Serviciul Județean Anticorupție, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Județean de Jandarmi. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria din Săveni, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Anchetatorii precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




 

 

Spune-ne opinia ta