Judecătorii au dat o sentinţă definitivă în procesul de la Memorialul Ipoteşti, la aproape şase ani de la trimiterea în judecată a fostei conduceri

Judecătorii Curţii de Apel Suceava s-au pronunţat definitiv, luni, în dosarul de la Memorialul Ipoteşti, unde fosta conducere era acuzată de abuz în serviciu. 

Judecătorii au dat o sentinţă definitivă în procesul de la Memorialul Ipoteşti, la aproape şase ani de la trimiterea în judecată a fostei conduceri

Astfel, magistraţii suceveni au decis achitarea fostului director Valentin Coşereanu şi a fostului contabil Silvia Muşat, însă au lăsat nesoluţionată partea civilă a dosarului, în care instituţia cerea acoperirea prejudiciului de către cei doi. 

"Desfiinţează, în totalitate, sentinţa apelată, iar în rejudecare: Achită pe inculpatul Coşereanu Valentin sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale în formă continuată. Achită pe inculpata Muşat – Sturza Silvia sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale în formă continuată. În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de părţile civile Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti şi Consiliul Judeţean Botoşani", se arată în decizia Curţii de Apel Suceava

Fostul director al Memorialului Ipoteşti şi fostul contabil-şef au fost trimişi în judecată în vara lui 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Cei doi au fost acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale.
 
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2008, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, referitoare la achiziţii publice, respectiv bunuri muzeale nejustificate, inculpaţii din acest dosar au creat un prejudiciu total de 403.596 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții ale Parchetului European la funcționari publici și la Agenția de Muncă Botoșani. Fraudă de 160.000 de euro!

astăzi, 12:57
155

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani au avut loc inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro....

Expoziția de grafică ”Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală” va fi vernisată la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:28
27

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită luni, 22 aprilie 2024, ora 12:00, la vernisajul expozi...

A plătit 2.000 de lei după ce a refuzat să achite taxa pentru toaletă într-o autogară din Botoșani!

astăzi, 11:46
177

Deoarece apelantul reclama producerea unei stări conflictuale, operatorul 112 a direcționat un echipaj de jandarmerie în vederea aplanării acesteia și luării măsurilor legale.Jandarmii...