ICCJ: Noul proprietar al mașinii trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, nu vechiul proprietar

ICCJ: Noul proprietar al mașinii trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, nu vechiul proprietar
În cazul unei mașini care și-a schimbat proprietarul, noul deținător este cel care trebuie amendat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, nu vechiul deținător. Așa a decis astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), subliniindu-se că vechiul proprietar trebuie să dovedească faptul că a vândut mașina. Decizia dată de judecători va deveni obligatorie pentru toate instanțele din țară după ce este publicată în Monitorul Oficial.
 
Fostul proprietar al unei mașini nu poate fi amendat dacă noul proprietar circulă cu mașina fără să achite rovinieta, a stabilit astăzi ICCJ prin Decizia nr. 4/2018, ce a fost dată dintr-un recurs în interesul legii. Aceasta va deveni obligatorie, pentru toate instanțele din România, odată cu apariția în Monitorul Oficial.
 
„(...) în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun”, este explicat într-un comuncat de presă de azi al ICCJ legat de decizia amintită.
 
Practic, judecătorii au stabilit o interpretare obligatorie a legislației, din moment ce instanțele din țară soluționau problema în moduri diferite. Concret, pe de o parte, unele instanțe judecătorești considerau, în mod corect, că fostul proprietar nu poate fi amendat pentru că noul proprietar circulă cu mașina fără a plăti rovinieta, dacă se dovedește că mașina a fost vândută înainte ca autoritățile să constate contravenția.
 
Pe de altă parte, au existat și instanțe judecătorești care au apreciat că fostul proprietar este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei.
 
Așadar, pentru a evita pe viitor interpretările diferite pe această problemă, ICCJ a decis azi că noul deținător este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, dacă se dovedește schimbarea de proprietar.
 
Atunci când există probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, judecătorilor ICCJ li se poate cere să vină cu o interpretare obligatorie care să asigure aplicarea unitară a legii, este explicat în Codul de procedură civilă. Deciziie ICCJ devin obligatorii, pentru toate instanțele, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial.
 
Rovinieta este o taxă de drum ce trebuie achitată de persoanele care conduc mașini pe drumurile naționale și pe autostrăzile din România. În caz contrar, șoferii, care de obicei sunt și proprietarii mașinilor, riscă să fie amendați. Informații mai multe pot fi găsite aici.
 
Atenție! Decizie ICCJ va deveni obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial.


Avocatnet.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...