Grefierii din Dorohoi și din Darabani au protestat și vineri

Grefierii din Dorohoi și din Darabani au protestat și vineri

Personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei și Parchetului Dorohoi a întrerupt activitatea vineri, 20 decembrie a.c., începând cu ora 11:30, în semn de protest, prin ieşirea în faţa instanţelor şi a parchetelor, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată. Aceeași acțiune a fost realizată și de către grefierii Judecătoriei din Darabani.

Aceasta reprezintă a doua formă de protest, urmând ca după reluarea activității instanțelor și parchetelor în ianuarie 2020 să fie întreruptă activitatea pe perioadă nedeterminată.

„Constatăm, din nou, lipsa de interes a Guvernului pentru dialog social atunci când se pun în discuție drepturile salariaților din sistemul de Justiție, măsurile nefiind discutate cu organizațiile sindicale și profesionale din sistem, cu atât mai mult, nu deținem nicio informație referitoare la draftul proiectului de act normativ. Văzând declarațiile reprezentanților Guvernului privind intenția de a reduce sporul pentru condiții periculoase şi vătămătoare, ne opunem vehement unei astfel de intenții în cazul în care va fi aplicabilă şi salariaților din sistemul de Justiție, aceasta conducând la reducerea valorii nete a acestui spor și, implicit, diminuări salariale cu sume cuprinse între 250 și 1000 lei, la salariul net”, se arată într-un comunicat.

Reprezentanții mai precizează faptul că, în prezent, deși sporurile de care beneficiază categoria lor profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizația de încadrare, prin OUG nr. 114/2018 au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018. Mai mult, spun aceștia, Guvernul nu face vorbire dacă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase va fi exceptat de la aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 care limitează suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la 30%.

În această situație, pierderea nu ar fi doar prin plafonarea acestui spor la 25% din salariul minim brut garantat în plată, ci și prin acordarea celorlalte două sporuri ale personalului din justiție în procent de doar 5% – spor suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate (în prezent fiind plătite în procent de 15%, deși prin lege sunt recunoscute în procent de 30%), deci, o dublă scădere a salariului net cu alte sume cuprinse între 250 și 1000 lei.

Totodată, celelalte măsuri fiscal bugetare mențin starea de discriminare între categoriile profesionale din sistemul bugetar, fiind prevăzută acordarea anumitor drepturi discreționar și nu unitar (cum este cazul plății orelor suplimentare efectuate, de exemplu), față de alte inechități salariale nesoluționate până la momentul de față - acordarea neunitară a cuantumului total al sporurilor și calculul greșit al coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila anexă la Legea nr. 153/2017 pentru personalul auxiliar.

„Prin urmare, având în vedere intenția Executivului de a-și asuma răspunderea pe acest proiect de lege, luni, 23 decembrie 2019, acordarea acestui „cadou de Crăciun” salariaților din sistemul de Justiție va conduce la blocarea efectivă a activității în instanțe și parchete, nu doar la proteste spontane sau pe perioadă determinată. Luând act de protestul spontan al colegilor personal auxiliar de specialitate din instanțele și parchetele din București de azi, 19 decembrie 2019, În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale, Față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție, informăm public că, dacă Guvernul României își va asuma răspunderea pe proiectul legii bugetului de stat și a proiectului de modificare și completare a OUG nr. 114/2018 fără o dezbatere reală cu partenerii de dialog social, sistemul judiciar va fi blocat definitiv”, se mai arată în comunicat.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Parlamentul a votat proiectul de lege USR: câinii-ghizi își pot însoți stăpânii nevăzători oriunde!

astăzi, 12:46
9

 Proiectul a fost adoptat marți de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare de către președintele Klaus Iohannis pentru ca măsurile să se aplice, potrivit g4media.ro„Filoso...

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
12

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
25

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...