Fost pădurar, pus de judecători să plătească cel mai mare furt de lemne din judeţul Botoşani!

Un fost pădurar a fost pus de judecători să plătească cel mai mare furt de lemne din istoria judeţului, chiar dacă pe latura penală a fost achitat, beneficiind de prevederile noului Cod Penal. 

Fost pădurar, pus de judecători să plătească cel mai mare furt de lemne din judeţul Botoşani!

Sergiu D., a fost acuzat de neglijenţă în serviciu, însă judecătorii l-au achitat, dar în paralel l-au pus să plătească întreaga pagubă creată, anume 2600 de copaci, în valoare de 113.675 de lei. Iniţial, judecătorii Judecătoriei Botoşani au stabilit un cuantum mai mic al despăgubirilor, 39.255 de lei, însă judecătorii Curţii de Apel Suceava au admis întreaga sumă solicitată de Direcţia Silvică. 

"Admite apelul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 211 din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Botoşani, pe care o desfiinţează în parte, numai în ce priveşte acţiunea civilă şi în rejudecare: Obligă inculpatul D. Gelu Sergiu să plătească părţi civile Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Botoşani suma de 113.675,74 lei cu titlu de despăgubiri civile (în loc de 39.255,11 lei plus TVA). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare determinate de judecarea acestui apel rămân în sarcina statului. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. Gelu Sergiu împotriva sentinţei penale nr. 211 din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Botoşani, În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă inculpatul D. Gelu Sergiu să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Definitivă", se arară în decizia instanţei sucevene. 

Fapta judecată s-a întâmplat în anul 2009, când un control a descoperit lipsa masei lemnoase în cantonul Trei Pietre. Iniţial ancheta a privit şi şefii pădurarului ce trebuiau să îl verifice, însă ulterior au fost scoşi nevinovaţi pentru furtul a 1100 mc de masă lemnoasă. Aceştia s-au ales doar cu sancţiuni administrative prin scăderi salariale sau suspendări din funcţii, fiind vorba despre patru persoane. 

În plan administrativ, Sergiu D s-a ales cu contractul de muncă desfăcut pe linie disciplinară.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

astăzi, 20:16
38

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

astăzi, 19:23
50

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

astăzi, 18:56
42

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...