Tupeul contrabandiștilor a atins cote maxime: au incendiat mașina unui polițist din Botoșani, lângă trei instituții cu pază militarizată

Tupeul contrabandiștilor a atins cote maxime: au incendiat mașina unui polițist din Botoșani, lângă trei instituții cu pază militarizată

Miza uriașă a afacerilor cu țigări de contrabandă îi face pe cei implicați să recurgă la gesturi extreme. S-a ajuns ca mașina unui polițist de frontieră, originar din Botoșani, să fie incendiată în curtea casei sale, în Rădăuți, aflată peste drum de sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.

În apropiere sunt și sediile Jandarmeriei locale și Centrului Regional pentru Solicitanții de Azil Rădăuți, toate instituții militarizare și păzite non-stop. Așadar, autorul a acționat într-o zonă în care erau de serviciu forțe de ordine, ceea ce spune foarte multe despre tupeul celui care a acționat și al celor care sunt în spatele acțiunii, scrie Monitorul de Suceava.

Ofițerul Cristian Bostă, în vârstă de 33 de ani, este originar din Botoșani, dar de câțiva ani este mutat la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – Compartimentul Sprijin Operativ. Tânărul ofițer are o imagine foarte bună, dar și rezultate concrete la serviciu.

Polițistul, practicant în trecut de arte marțiale cu rezultate notabile, locuiește împreună cu familia într-o casă aflată peste drum de sediul Poliției de Frontieră.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23.20, polițistul a auzit o bufnitură și a ieșit afară din casă, găsind autoturismul Volvo, parcat în curte, incendiat. Alertați prin 112, pompierii de la Detașamentul Rădăuți au găsit autoturismul care ardea violent în partea din față.

Cum mașina era în imediata apropiere a casei, pompierii au intervenit pentru ca flăcările să nu se extindă și la locuința polițistului.

„Mașina a ars în proporție de 40%, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

Autorul a folosit un coctail inflamabil pe care l-a aruncat probabil pe sub mașină.

În vara anului trecut, polițistul Bostă a primit emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru activitatea desfășurată pe linia combaterii contrabandei.

Distincția a fost oferită pentru perioada iunie 2018 – iunie 2019, în urma acţiunilor şi misiunilor desfăşurate. La vremea respectivă, poliţistul de frontieră era evidențiat pentru că a participat la constatarea a 24 de fapte penale, din care 18 de contrabandă, fiind ridicate în vederea confiscării peste 185.000 de pachete cu ţigări provenite din activităţi de contrabandă, în valoare de aproape 2,2 milioane lei. Acțiunile la care a participat ofițerul s-au concretizat și în confiscarea a 11 autoturisme în valoare de 100.000 de lei, potrivit Monitorul de Suceava.

După toate probabilitățile, acțiunea de răzbunare i se trage tânărului ofițer tot de la capturile făcute de la contrabandiști.

Ancheta privind incendierea mașinii polițistului de frontieră este derulată de Poliția municipiului Rădăuți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
89

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
67

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
222

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...