Tânăr preluat de elicopter după ce s-a tăiat la gât!

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Botoșani, a fost la un pas de moarte în urma unui accident casnic.

Tânăr preluat de elicopter după ce s-a tăiat la gât!

Tânărul a pus, luni după-amiază, pe aragaz un vas de sticlă, direct pe flacără, fără a se gândi nicio secundă la faptul că acesta ar putea ceda în urma expunerii la flacăra deschisă. Nu a durat mult și vasul a explodat iar cioburile s-au împrăștiat peste tot, unul înfingândui-se tânărului în gât.

Botoșăneanul a reușit să își scoată singur ciobul și s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe unde a cerut ajutor, rana acestuia fiind una destul de adâncă.

Întrucât tăietura se afla într-o zonă extrem de sensibilă, în zona cervicală, medicii de la Unitatea de Primire Urgențe au decis ca pacientul să fie transferat la o clinică din centrul universitar.

Tânărul a fost preluat de la UM 01189 de elicopterul SMURD și transportat la Iași.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
53

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul

astăzi, 06:54
10

Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Biser...

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
161

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...