Surpriza dintr-un microbuz: ţigări ascunse în mânecile hainelor pasagerilor, în trusa medicală şi în lada cu scule - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit aproximativ 8.000 ţigarete de contrabandă, ascunse în lada de scule, trusa medicală, torpedou, sub scaunul din dreapta faţă a unui microbuz, dar şi în bagajele şi mânecile hainelor ocupanţilor mijlocului de transport.

Surpriza dintr-un microbuz: ţigări ascunse în mânecile hainelor pasagerilor, în trusa medicală şi în lada cu scule - FOTO

În data de 21 septembrie a.c, în jurul orei 09.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Dorohoi, județul Botoșani, un microbuz marca Merecedes Sprinter, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Dumitru C., în vârstă de 48 de ani, în care se aflau ca pasageri cetăţenii români Adrian P., în vârstă de 35 de ani şi Gabriel A., în vârstă de 34 de ani.

Deoarece poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că microbuzul este folosit pentru transportul unor bunuri accizabile, atât autovehiculul cât şi ocupanţii acestuia au fost conduşi la sediul sectorului, în vederea efectuării unui control amănunţit.

În urma controlului efectuat, la care a fost folosit şi câinele poliţist NAFAXA, poliţişti de frontieră au descoperit ascunse în lada de scule, trusa medicală, torpedou, sub scaunul din dreapta faţă a microbuzului, în bagajele şi în mânecile hainelor pasagerilor, 7.480 ţigarete, diferite mărci, în valoare totală de 3.430 lei.

Cei trei bărbaţi au declarat că au achiziţionat bunurile de la persoane necunoscute din piaţa municipiului Dorohoi pentru consumul propriu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

astăzi, 20:16
57

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

astăzi, 19:23
62

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

astăzi, 18:56
59

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...