Scoasă de jandarmi din mâinile agresorului!

Agresorul s-a întâlnit cu femeia pe stradă şi i-a reproşat acesteia că încearcă să îl despartă de prietena lui, după care a luat-o la palme.

Scoasă de jandarmi din mâinile agresorului!
Doi jandarmi aflaţi în timpul liber au intervenit ieri după-amiază pentru a scoate o femeie din mâinile unui tânăr care o agresa, la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu şi Primăverii.
 
Somat să se oprească, tânărul i-a înjurat pe cei doi, moment în care jandarmii au intervenit şi l-au imobilizat din cauza agresivităţii de care acesta a dat dovadă. Apoi au solicitat telefonic prezenţa unui echipaj de jandarmi.
 
Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, jandarmii stabilind şi motivul conflictului. Agresorul s-a întâlnit cu femeia pe stradă şi i-a reproşat acesteia că încearcă să îl despartă de prietena lui, după care a luat-o la palme, fără însă a-i provoca leziuni vizibile, femeia refuzând, de altfel, acordarea de îngrijiri medicale, informează Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul IJJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

astăzi, 21:20
108

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
157

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
116

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...