S-a rănit cu un pistol pentru cuie!

S-a rănit cu un pistol pentru cuie!

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Sarafinești, comuna Corni, a ajuns, sâmbătă, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mavromati după ce s-a rănit cu un pistol electric pentru cuie.

Tânărul lucra alături de mai mulți muncitori la o casă iar în timp ce manevra un pistol electric pentru cuie, într-un moment de neatenție, s-a dezechilibrat şi a căzut, iar un cui i-a ajuns în spate.

Colegii cu care era au sunat la 112, la fața locului ajungând în scurt timp o ambulanță. Tânărul a fost preluat de cadrele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri, având o plagă înțepată penetrantă în toracele anterior. 

„Pacientul prezenta o plagă înţepată penetrantă în regiunea torace anterior. A fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe, unde specialiştii vor stabili dacă a fost sau nu afectat şi plămânul”,a precizat Cristian Simionescu, medic în cadrul SJA Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

astăzi, 20:16
35

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

astăzi, 19:23
45

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

astăzi, 18:56
38

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...