"Adina – spaima şoselelor", condamnată pentru contrabandă şi judecată pentru infracţiuni rutiere, dată în urmărire generală!

"Adina – spaima şoselelor", condamnată pentru contrabandă şi judecată pentru infracţiuni rutiere, dată în urmărire generală!

"Văduva îndurerată" care în urmă cu aproape 3 ani a produs un grav accident în urma căruia soțul său, Dragoș Prisacariu, din Dorohoi, a murit, a fost condamnată la închisoare cu executare, însă nimeni nu îi mai dă de urmă. Înainte de condamnarea finală, tânăra nu avea impusă vreo interdicţie sau restricţie, astfel că a fost liberă să plece unde a dorit.

Adina Gabriela Prisacariu are de executat patru ani de închisoare, însă nu pentru infracţiuni rutiere, ci pentru contrabandă. Ea mai este trimisă în judecată în alte două dosare penale, cele legate de infracţiunile rutiere. Tânăra de doar 23 de ani, domiciliată în satul Slobozia Sucevei, comuna Grăniceşti, a dispărut însă înainte de a fi condamnată, plecând în străinătate.

Suceveanca şi-a căpătat renumele negativ de „spaimă a şoselelor” după mai multe evenimente rutiere în care a fost implicată.
Cel mai grav s-a petrecut pe 1 august 2014, când tânăra, aflată la volanul unui Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, a făcut o depăşire inconştientă, la Dumbrăveni, provocând un accident în care a murit soţul ei, Dragoș Prisacariu, din Dorohoi. După accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Au urmat alte infracţiuni, tânăra fiind botezată de presă "Adina - spaima şoselelor", arată Monitorul de Suceava.

În aceste condiţii, în aprilie 2015, Adina Gabriela Prisacariu a fost încătuşată în stradă, în Suceava, de un echipaj de poliţie rutieră, după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală şi a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier.
Au urmat alte infracţiuni rutiere, la finele anului 2015. Pe DN 29, la Salcea, tânăra şoferiţă cu permisul suspendat, aflată la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă. Maşina a intrat pe contrasens, s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecţie, după care s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 6-7 m. Tânăra şi cei doi pasageri din maşina sa au fost răniţi uşor.

Adina Gabriela Prisacariu este judecată în două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Suceava, printre care şi cel în care are de răspuns pentru ucidere din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...