Pieton beat aruncat de pe trecere de o autoutilitară (fotoreportaj)

Pieton beat aruncat de pe trecere de o autoutilitară (fotoreportaj)

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost acroșat de o autoutilitară, după ce a încercat să traverseze strada, pe trecerea de pietoni. Accidentul rutier s-a petrecut marți dimineață, pe Calea Națională, în zona Bazar, din municipiul Botoșani.

Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, conducătorul auto, în vârstă de 60 de ani, a declarat că nu a avut timp suficient de frânare, victima „sărindu-i în față”, în timp ce se deplasa dinspre sensul giratoriu înspre Mall. Pietonul a fost proiectat pe asfalt, suferind multiple leziuni.

Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi actanți. Șoferul avea rezultat negativ, în vreme ce pietonul avea o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Victima a fost transportată spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, cu o ambulanță.

„În cauză, s-au demarat cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispusă o soluție procedurală”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Foto: Gabriel Aivăncesei















 

 

Spune-ne opinia ta