Peste o sută de incendii petrecute în Botoșani, în jumătate de an

Peste o sută de incendii petrecute în Botoșani, în jumătate de an

Anual, în primele şi ultimele trei luni, creşte semnificativ numărul incendiilor cauzate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, arată Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Potrivit sursei citate, statisticele arată că, în perioada octombrie 2019 – martie 2020, în județul Botoșani, s-au înregistrat peste 100 de incendii din cauză că proprietarii caselor nu și-au luat toate măsurile de siguranță înainte de începerea sezonului rece.

„Mai bine de jumătate dintre aceste evenimente nu s-ar fi produs dacă proprietarii caselor și-ar fi reparat, izolat sau curățat coșurile de fum. De aceea, este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare”, explică Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
7

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...

Spectacolul „Legenda Cetății Neamțului” se joacă trei zile la Teatrul „Vasilache” din Botoșani

astăzi, 19:08
18

„Legenda Cetăţii Neamţului” este o adaptare scenică parodică, după „Cetatea Neamţului” de George Coşbuc şi transpusă în scenă de Marius Rogojinschi. Regia arti...

Tânăr dintr-o comuna din Botoșani, prins conducând sub influența cocainei!

astăzi, 18:07
176

În cursul zilei de luni, 22 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Sucevei un autoturism condus ...