Descinderi cu mascați la locuințele mai multor botoșăneni! Trei tineri, reținuți!

Locuințele mai multor botoșăneni au fost călcate de polițiști și mascați, trei tineri fiind ridicați și băgați, pentru 24 de ore, în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani pentru 24 de ore. 

Descinderi cu mascați la locuințele mai multor botoșăneni! Trei tineri, reținuți!

Poliţiştii Secţiei Rurală 1 Botoşani, cu sprijinul  Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani şi al luptătorilor de la acţiuni speciale, au efectuat, vineri, nouă percheziții, la domiciliile unor persoane din comuna Tudora și municipiul Botoșani.

Activităţile au avut drept scop documentarea activităţii infracționale a unor tineri bănuiţi de comiterea de infracțiuni contra patrimoniului.

Astfel, în urma identificării şi administrării de probatoriu, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de C. I. de 22 de ani,  A. I. de 21de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani şi C.G. de 20 de ani, din municipiul Botoşani.

"În sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., ar fi intrat prin efracţie în locuinţa unei femei în vârstă de 84 de ani şi, prin întrebuințarea de amenințări și acte de violență i-au sustras un telefon mobil şi o  sumă de bani. De asemenea, ar fi pătruns în acelaşi mod şi într-o altă locuinţă, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de peste 7.000 de lei. Ulterior, folosind autoturismul unuia dintre ei, tinerii au transportat bunurile atât la locuințele lor, cât şi la imobile aparţinând unor cunoscuți, de pe raza muncipiului Botoșani", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. 

Pe numele celor trei urmează să fie formulată propunere de arestare preventivă; de asemenea, autoturismul utilizat la comiterea faptelor menţionate, a fost indisponibilizat în vederea confiscării.

În cauză continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt calificat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevean prins la Botoșani cu un transport de material lemnos neînregistrat corect!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
62

Marți,16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un bărb...

ITM le-a pus gând rău angajatorilor din panificație: Sute de mii de lei amendă pentru nerespectarea normelor de siguranță a muncii!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
114

În perioada 09 -12.04.2024, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, a avut loc Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile lega...

Bărbat de 62 de ani din Dorohoi a produs un accident după ce s-a urcat băut la volan!

Miercuri, 17 Aprilie 2024
141

În cursul zilei de marți,16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Dorohoi s-a produs un acc...