MAI: au fost 146 de sesizări privind posibile incidente electorale. La cât se ridică amenzile totale aplicate

MAI: au fost 146 de sesizări privind posibile incidente electorale. La cât se ridică amenzile totale aplicate

Până la acest moment, au fost înregistrate peste 140 de sesizări cu privire la posibile infracţiuni electorale, peste 70 dintre acestea nefiind confirmate în urma verificărilor. Potrivit reprezentanţilor MAI, au fost constatate 23 de contravenţii, fiind aplicate amenzi de peste 12.000 lei.

Până la acest moment, la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată al MAI au fost înregistrate 146 de sesizări cu privire la săvârşirea unor posibile contravenţii şi infracţiuni electorale.

Peste 70 dintre semnalările de incidente electorale nu s-au confirmat. Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală, potrivit Monicăi Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

De la începerea votării, au fost constatate 23 de contravenţii, fiind aplicate 9 avertismente şi amenzi de peste 12.000 de lei.

Cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), Bucureşti (15), Giurgiu (13), Argeş (9), Dâmboviţa şi Vrancea cu 8, mai arată sursa citată.

Autorităţile fac cercetări şi după ce mai mulţi alegători şi-au postat pe reţele de socializare fotografii cu buletinul de vot, informează Mediafax.

Alte exemple de incidente:

- Poliţiştii argeşeni au deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce au depistat în trafic un microbuz plin cu persoane, care se deplasa cu alegători la o secţie de votare din Recea.

- În judeţul Suceava se fac cercetări după ce membrii unei secţii de vot s-au deplasat cu urna mobilă, fără a fi însoţiţi de reprezentanţi MAI.

- Un bărbat cu dublă cetăţenie a depus plângere pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale împotriva preşedintelui unei secţii de votare din Sibiu, care nu i-ar fi permis să voteze cu cartea de identitate provizorie, bărbatul fiind lăsat să voteze însă de preşedintele altei secţii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău (Foto)

astăzi, 11:18
8

După ce în toamnă a fost refăcută fundația drumului, ieri s-au finalizat lucrările de reabilitare prin turnarea de covor asfaltic pe DJ208H, în Copălău, pe sectorul cuprins î...

A sfidat legea: Botoșăneancă arestată pentru 30 de zile!

astăzi, 10:29
114

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare au sesizat instanța de judecată cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse prin control jud...

Preotul care slujește de peste un sfert de secol în Biserica-simbol a Botoșanilor: ”Din Cenușăreasa orașului a ajuns o frumoasă mireasă a lui Hristos!” (Foto, Video)

astăzi, 10:08
377

Pr. Dumitru-Florentin Mateciuc, născut pe 9 octombrie 1964, este licenţiat al Facultăţii de Teologie Bucureşti. De 26 de ani slujește în biserica-simbol a orașului Botoșani, care astăzi...