La un pas de a pierde viața, din cauza alcoolului!

La un pas de a pierde viața, din cauza alcoolului!

Alcoolul l-a dus la un pas de tragedie! A băut peste măsură, iar atunci când discuția cu un membru al familiei a degenerat, nu a mai fost decât un pas până la scandal. De nervi, a lovit cu pumnul în geamul unei uși, un ciob de sticlă pătrunzându-i până în carne. Rana de la nivelul pumnului, până la încheietura mâinii, a provocat o hemoragie serioasă. 

Incidentul s-a petrecut la Drăgușeni. Îngrijorați că nu pot opri sângerarea, membrii familiei au sunat la 112, o ambulanță de la Săveni ajungând la locuința bărbatului. 

Din cauza cantității de sânge pierdute, pacientul a intrat în șoc hemoragic, cadrele medicale constatând și o tensiune foarte scăzută, astfel că a fost solicitat și sprijinul ambulanței de terapie intensivă a SMURD. 

Pacientul a fost preluat de pe traseu și transportat la UPU Botoșani.

„Pacientul a suferit o plagă profundă la nivelul pumnului drept, cu interesarea pachetului vascular. A pierdut mult sânge, fiind adus la spital în şoc hemoragic. A fost stabilizat de echipajul TIM, după care internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie”, a declarat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Bărbatul va fi supus unor investigații amănunțite, cadrele medicale sperând ca ciobul de sticlă să nu fi atins vreun tendon și, astfel, să îi afecteze brațul.   

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
14

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
31

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
31

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...