Inundații în nordul județului! Magazinul din sat aprovizionat cu tractorul de la Primărie, autoritățile evaluează situația! - FOTO, VIDEO

Pompieri militari si voluntari, polițiști, specialiști ai Sistemului de Gospodărire a Apelor si ai Primăriei sunt la fața locului pentru a acorda sprijin populației. 

Inundații în nordul județului! Magazinul din sat aprovizionat cu tractorul de la Primărie, autoritățile evaluează situația! - FOTO, VIDEO

Drumul de acces spre cătunul Balaban, din comuna Hiliseu-Horia, a fost inundat pe o lungime de cca. 100 de metri, ca urmare a revărsării afluenților răului Jijia, părăurile Martin și Tiganului.

Cele 101 gospodării, în care locuiesc 178 de persoane, dintre care 32 de copii, nu sunt in pericol de a fi inundate. Pentru traversarea drumului inundat se foloseste un tractor pus la dispoziție prin grija Primăriei Hiliseu-Horia.

Totodată, magazinul din cătun a fost aprovizionat tot cu ajutorul acestui utilaj. Au mai fost inundate 70 de hectare de pășune și 50 de hectare de cereale.

O echipă mixtă formată din pompieri militari si voluntari, polițiști, specialiști ai Sistemului de Gospodărire a Apelor si ai Primăriei Hiliseu-Horia sunt la fața locului pentru a acorda sprijin populației.

Pentru efectuarea unei analize, la fața locului s-au deplasat inspectorul sef al ISU Botoșani, dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, reprezentantul Institutiei Prefectului județului Botoșani, David Salgau Anitei, si directorul SGA Botoșani, Mihai Arosoaie, însoțiți de primarul si viceprimarul comunei, Ion Butnaru, respectiv Mihai Constantin Maxim. 

De asemenea, si celelalte cursuri de apa aflate sub incidența Codului Galben de inundații din judet sunt monitorizate permanent de către pompieri și autoritățile cu rol in gestionarea acestor fenomene.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Hiliseu Horia se va întruni intr-o sedinta  extraordinara pentru a stabili măsurile necesare sprijinirii populației.

 













 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
152

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

Joi, 28 Martie 2024
107

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

Joi, 28 Martie 2024
96

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...