Fetița moartă la două zile de la naștere, condusă pe ultimul drum. Procurorii adună probe!

Fetița moartă la două zile de la naștere, condusă pe ultimul drum. Procurorii adună probe!

Cu sufletele și chipurile cernite de durere, Raluca și Dumitru Hârtopeanu, din Săveni, și-au condus, marți, fetița pe ultimul drum.

Doar două zile a trăit Eliza, numele ales de părinți.  A primit nota 9.00 la naștere, mămica a primit în permanență asigurări de la cadrele medicale că atât ea, cât și copilașul sunt bine, sănătoase, dar nenorocirea a venit în noaptea de 9 spre 10 martie. Fetița a făcut febră, mama a cerut ajutorul, dar spune că acesta a venit multe prea târziu, abia spre dimineață și cadrele medicale dându-și seama că ceva nu este în regulă, după cum povestește mama. 

Raluca Hârtopeanu a fost externată marți. Încă nu s-a refăcut complet după operația de cezariană dar a vrut să participe la înmormântarea copilului mult dorit de care s-a bucurat doar câteva ore.

Micuța a avut parte de o înmormântare creștinească, fiind plânsă de întreaga familie, dar și de persoane necunoscute impresionate de drama prin care trec cei doi soți.

În paralel, ancheta oamenilor legii, dar și cea de la nivelul spitalului, este în plină desfășurare. Se așteaptă și rezultatele necropsiei.

Din analizele făcute în spital, în ziua în care fetița a murit, a reieșit că aceasta avea streptococul beta-hemolitic de grup B. Cu două săptămâni înainte de a naște mama a făcut toate analizele și nu a reieșit că ar avea acest streptococ, potrivit acesteia. 

"În cursul zilei de 13 martie, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Autosesizarea s-a făcut în urma decesului unui bebeluș născut în Maternitatea Botoșani. Până la stabilirea exactă a cauzelor decesului prin raportul de expertiză medico-legală, în cursul zilei de marți s-a demarat o anchetă, se administrează mai multe mijloace de probă prin care încercăm să colectăm într-un timp cât mai scurt cât mai multe date, informații cu privire la stabilirea împrejurărilor concrete în care a survenit decesul", a declarat procurorul Nicoleta Arpinte, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. 

 

 

Spune-ne opinia ta