Familie de nouă persoane, dintre care cinci copii, rămasă pe drumuri după un incendiu

Familie de nouă persoane, dintre care cinci copii, rămasă pe drumuri după un incendiu

Nouă persoane, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani, au rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu care le-a mistuit locuința. 

S-a întâmplat marți seară, la Dersca, când casa celor nouă suflete, provenite din două familii, s-a aprins, cel mai probabil, de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Conform sursei citate, alarma s-a dat în jurul orei 18.30. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Dersca.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și podul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Având în vedere faptul că podul casei a fost distrus de flăcări în totalitate, casa nu mai poate fi locuită”, spune Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Inspectoratul amintește botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

- Nu lăsați ușa sobei deschisă.

- Nu supraîncălziți soba.

- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

- Stingeți focul pe timpul nopții.

- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

Spune-ne opinia ta