Eroii botoșăneni, cinstiți în Republica Moldova!

Eroii botoșăneni, cinstiți în Republica Moldova!

   Foto: Cebotari Andrei

Poșta Republicii Moldova a imprimat un timbru in memoria echipajului Smurd 347-Iasi, cazut în misiune în raionul Cantemir, Republica Moldova, în iunie 2016. 

Din echipajul SMURD făceau parte și doi botoșpneni, pilotul Doru Gavril și asistentul dorohoian Gabriel Sandu. 

Gabriel Sandu, în vârstă de 38 de ani, era originar din municipiul Dorohoi si avea o experiență de 11 ani pe elicopterul SMURD, plecând în misiuni încă de la înființarea acestui serviciu. Soția lui este tot cadru medical, la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, cei doi având o fetiță în vârstă de 8 ani. La fel ca pilotul Doru Gavril, și Gabi Sandu era bucuros ori de câte ori ajungea pe pământurile natale pentru a salva vieți.

Botosaneanul Doru Gavril, cel care se afla la mansa aeronavei, s-a născut pe 11 martie 1963, la Viișoara, în județul Botoșani, și a fost comandantul Unității Speciale de Aviație Iași. Avea o vastă experienţă, având pe elicopter 4.181 de ore de zbor, efectuand foarte multe misiuni la Botosani, fiind mereu incantat ca ajunge pe pamantul natal. Lucra în armată din 1985 şi în MAI din 2005, era căsătorit şi avea un copil.

În ziua de 2 iunie 2016, în jurul orei 14.23, Autoritatea Aeronautică din Republica Moldova a informat Centrul Operaţional de la Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi a Ministerului Afacerilor Interne că a pierdut legătura radio cu elicopterul SMURD care opera pe raza Republicii Moldova în baza acordului transfrontalier de cooperare.

La nivelul MAI a fost convocată de îndată celula de criză pentru gestionarea situaţiei. Autorităţile din Republica Moldova au confirmat în jurul orei 15.00 că într-o regiune împădurită din Raionul Cantemir a fost găsită epava elicopterului.

Cele patru persoane aflate la bord erau decedate. Pe lângă pilot și asistent, și-au mai pierdut viața copilotul elicopterului, căpitan-comandor Voicu Şocae, în vârstă de 36 de ani, și medicul Mihaela Dume, în vârstă de 39 de ani. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
73

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
83

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
115

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...