Ei sunt "zmeii" șoselelor: 19 ani, beat și fără permis de conducere!

O mașină aflată în trafic, oprită de polițiștii botoșăneni, era condusă de un tânăr de 19 ani. Oamenii legii au constatat nu doar că tânărul aflat la volan era beat, dar nici nu deținea permis de conducere.

Ei sunt "zmeii" șoselelor: 19 ani, beat și fără permis de conducere!
În cursul zilei de vineri, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au oprit pentru control, pe Şoseaua Iaşului, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.
 
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
"Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului", a precizat inspector de poliție Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

astăzi, 20:18
25

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

astăzi, 19:28
41

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...

5 cadre didactice dintr-o localitate din Botoșani s-au specializat în tehnici didactice moderne în Finlanda (Foto)

astăzi, 18:33
378

În perioada 17 – 23.03.2024, 5 cadre didactice de la Scoala Gimnaziala nr. 1 Unteni, judetul Botosani, au participat la cursuri de perfectionare organizate de Asociatia Edu2Grow in Finland...