Dramă într-o familie: O mamă de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de iubitul ei

Dramă într-o familie: O mamă de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de iubitul ei

O mamă tânără, în vârstă de 19 ani, din comuna Sulița, județul Botoșani, a fost înjughiată de către concubinul său, tatăl celor doi copii pe care aceasta îi are, în noaptea de vineri spre sâmbătă. S-a întâmplat în localitatea Dracșani, acolo unde cei doi locuiau împreună.

Potrivit primelor informații, agresorul, în vârstă de 24 de ani, s-a îmbătat la un bar din localitate și a venit acasă împreună cu alți doi tineri, pentru a continua petrecerea. După plecarea invitaților, tânăra i-a reproșat bărbatului că cei mici au fost treziți din somn, iar bărbatul s-a enervat și a lovit-o cu un cuțit, de mai multe ori, la nivelul pieptului și al gâtului. Neoficial, ar fi vorba despre un număr de 12 lovituri, care au provocat o hemoragie masivă și pierderea cunoștinței.

Agresorul a apelat apoi 112, în jurul orei 1:00, solicitând un echipaj de ambulanță. La fața locului a fost direcționat și un echipaj de poliție, întrucât bărbatul a refuzat să dea detalii operatorilor cu privire la cauzele pentru care fata era plină de sânge.

În ambulanță, într-un moment de semiconștientă, tânăra le-a spus cadrelor medicale că cel care a agresat-o, este chiar apelantul. Astfel, echipajul a informat poliția, care l-a escortat imediat pe bărbat spre audieri. Acesta s-a aflat în custodia Poliției până sâmbătă dimineață, în vreme ce femeia a fost transferată, de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, către o clinică de specialitate din Iași, existând posibilitatea ca plămânii săi să fi fost penetrați de lama cuțitului. După stabilizarea sa fizică, aceasta va fi supusă examenului medico-legal.

„Cazul este instrumentat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor”

, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cu privire la această situație, a fost informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, pentru a dispune măsuri de protejare și consiliere a celor doi minori crescuți la domiciliul cuplului.

(text: R.A.)



 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, părinți! Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, medicii l-au resuscitat două ore în zadar!

astăzi, 12:17
755

Un adolescent de 17 ani s-a stins din viață fulgerător, luni noaptea, în jurul orei 22:00.Tragedia s-a petrecut la Pașcani. Adolescentul a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență din Pa...

Tribunalul Botoșani invită instituțiile interesate să preia fără plată mijloace fixe sau obiecte de inventar!

astăzi, 11:48
114

Potrivit adresei Tribunalului Botoșani, ”bunurile aprobate pentru casare/declasare nu sunt în stare de funcționare, dar pot fi utilizate ca piese de schimb sau date alte întrebuin...

Șoferi de microbuz amendați drastic, polițiștii au dat jos zeci de pasageri!

astăzi, 11:25
133

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu ...