Dosar penal pentru că a provocat un accident în care el a fost singura victimă!

Un botoșănean în vârstă de 68 de ani a ajuns, aseară, la spital, după ce a fost victima unui accident produs chiar de el.

Dosar penal pentru că a provocat un accident în care el a fost singura victimă!

Luni seara, în jurul orei 20.10, în timp ce conducea motociclul pe strada Poienii, din comuna suceveană Berchişeşti, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă şi a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 68 de  ani, din judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe carosabil.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului vehiculului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...