Cisternă încărcată cu benzină și motorină, aparținând unei firme din Dorhoi, răsturnată pe marginea drumului

Conducătorul autocisternei a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici, însă a refuzat transportul la spital.

Cisternă încărcată cu benzină și motorină, aparținând unei firme din Dorhoi, răsturnată pe marginea drumului

Militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit, pe DN 2, pe raza comunei Itești, sat Dumbrava, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier.

În evenimentul petrecut în cursul dimineții de sâmbătă a fost implicată o autocisternă încărcată cu benzină și motorină, ce aparține unei firme din Dorohoi. Vehiculul s-a răsturnat în afara parții carosabile, într-o zonă nelocuită. Pompierii sosiți la fața locului au constatat că din autocisternă sunt scurgeri de combustibil fapt pentru care au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului. Conducătorul autocisternei a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici, însă a refuzat transportul la spital.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fără taxă de internare la „Mavromati”? Ce spune noul manager al spitalului! (video)

astăzi, 13:32
25

La aproape o săptămână de la ocuparea funcției de manager interimar, economist Corneliu Mihai a participat la o conferință cu presa locală. În cadrul conferinței, managerul unită...

MasterClass de Bune Maniere și Etichetă Socială cu Artech Wine și Virgil Mănescu

astăzi, 13:22
30

Într-o lume în care interacțiunile sociale și profesionale sunt tot mai importante, dezvoltarea abilităților de comunicare și comportament adecvat devine crucială pentru succesul per...

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca!

astăzi, 12:25
50

În data de 28 martie 2023, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare...