Casă din municipiul Botoșani, afectată de un incendiu în prag de iarnă!

Casă din municipiul Botoșani, afectată de un incendiu în prag de iarnă!

   Foto: Arhiva Stiri.Botosani.ro

Necaz într-o familie din municipiul Botoșani. Casa în care aceasta locuia a fost distrusă parțial, marți, într-un incendiu.

Imobilul este situat pe strada Vâlcelei, iar în momentul izbucnirii incendiului acasă era capul familiei. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, s-a întors, dimineață, de la serviciu și a făcut focul în centrala aflată într-o anexă de lângă casă, după care s-a culcat. La scrut timp a observat fum în încăpere și a sunat la 112 să ceară ajutor. 

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, un echipaj de ambulanță, precum și polițiștii.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind distrusă camera centralei, o anexă, focul afectând și acoperișul casei.

Incendiul a izbucnit din cauza coșului de fum neizolat termic față de materialel combustible, acesta extinzându-se cu repeziciune și din cauza izolației de la nivelul acoperișului. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Strigătul disperat al unui botoșănean care vrea să își salveze copilul. ”Atunci am descoperit inflamația de pe cerebel…”

astăzi, 12:46
141

”Pe 1 ianuarie fiind la Botoșani în vizită la părinții mei, ne-am internat la spital acolo, unde a stat o săptămână făcându-i-se diferite investigații cu rezultatele a...

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție!

astăzi, 11:50
105

Un proiect de ordonanță prevede că imaginile surprinse astfel pot fi trimise polițiștilor, iar în baza lor, s-ar putea da amenzi. Asta ar putea contribui la reducerea numarului de accidente...

Patru ani de închisoare după ce a tâlhărit o studentă în centrul Sucevei, bărbatul a fost prins în Botoșani!

astăzi, 11:08
57

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, aflat în arest preventiv din luna ianuarie a acestui an pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un f...