Bătrâna care a luat foc în timp ce gătea a decedat
UPDATE!

Femeia din Dorohoi care a suferit, vineri, arsuri după ce hainele de pe ea au luat foc, în timp ce prepara mâncarea, urma să fie transferată la o clinică din Iași, dar pe drum a intrat în stop cardiorespirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.

Bătrâna care a luat foc în timp ce gătea a decedat

Inițial, aceasta a ajuns la Spitalul din Dorohoi, dar din cauza rănilor suferite a fost transferată la Spitalul Județean Mavromati.

După evaluarea stării de sănătate,  medicii de la Mavromati au decis ca femeia să fie trimisă la o clinică de specialitate din Iași. 

Ea a fost transportată de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă la Aeroportul de la Salcea, de unde va fi preluată de un elicopter SMURD.

Femeia în vârstă de 92 de ani prepara mâncarea iar într-un moment de neatenție hainele de pe ea s-au aprins, dar și mai multe pături din bucătărie. 

UPDATE:

Din păcate, bătrâna nu a putut fi transferată la Iași. În drum spre aeroport aceasta a intrat în stop cardio-respirator, medicii începând manevrele de resuscitare. Echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă s-a întors la Botoșani, la Spitalul Mavromati. 

UPDATE 2: În ciuda eforturilor medicilor de a o ţine în viaţă pe bătrânică, aceasta a decedat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
64

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
71

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
67

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...