Aventura din gara Gura Humorului a unui botoșănean!

În așteptarea trenului, le-a venit chef de băutură, doar că barul din gară era închis. Au forțat ușa de acces și au sustras 4 sticle cu băuturi alcoolice, un rucsac și o trusă scule, bunuri în valoare de circa 300 lei.

Aventura din gara Gura Humorului a unui botoșănean!

În noaptea de duminică spre luni, la ora 2.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a depistat pe strada Ștefan cel Mare, din localitate, un bărbat de 37 de ani, din județul Neamț, și unul de 30 de ani, din județul Botoșani, care aveau asupra lor mai multe sticle cu băuturi alcoolice, despre care, cei doi au declarat că le-au sustras dintr-un magazin.  

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 01.50, cei doi s-au întâlnit în stația CFR Gura Humorului, pentru a se deplasa cu trenul spre Suceava, ocazie cu care s-au deplasat la un bar din zonă pentru a consuma băuturi alcoolice și pentru că l-au găsit închis, au forțat ușa de acces și au sustras 4 sticle cu băuturi alcoolice, un rucsac și o trusă scule, bunuri în valoare de circa 300 lei, fiind identificați imediat de polițiști.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
82

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
46

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
51

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...