Autorităţile botoşănene au marcat Ziua Unirii cu depuneri de coroane şi defilări militare-FOTO

Autorităţile locale au marcat, miercuri, 159 de ani de la Unirea Principatelor Române prin depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi defilări ale militarilor. 

Autorităţile botoşănene au marcat Ziua Unirii cu depuneri de coroane şi defilări militare-FOTO

Ceremonialul, desfăşurat în faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a început cu primirea oficialităţilor de către Garda de onoare.

Fetele din Botoşani au intonat imnul de stat al României, iar mai apoi un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă. Reprezentanţii instituţiilor deconcentrate şi ai partidelor politice au depus coroane şi jerbe la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.

Zeci de botoşăneni au asistat la întregul ceremonial, îndurând temperaturile scăzute de afară. La final, cu toţii s-au prins de mâni şi au dansat Hora Unirii.

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859. După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.



















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
32

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
33

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
32

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...