Anchetă penală la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, după ce au fost descoperite scutiri medicale false

Anchetă penală la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, după ce au fost descoperite scutiri medicale false

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani desfășoară, în prezent, o anchetă internă, iar Poliția a deschis un dosar penal in rem cu privire la presupuse fapte de fals în scris și uz de fals comise de către o asistentă din cadrul unității.

Femeia care a intrat în atenția Poliției, ar fi emis scutiri false unor elevi ai Colegiului Național „A. T. Laurian”, aspectul fiind sesizat de către o profesoară a instituției de învățământ. Aceasta s-a prezentat la UPU cu șase adeverințe medicale eliberate în toamna anului 2019, pentru a cere lămuriri cu privire la afecțiunile care figurau în conținutul acestora, având suspiciuni cu privire la veridicitatea celor consemnate. Gestul vine în contextul în care, pe cele șase scutiri, figurau semnăturile și parafele a trei asistenți, însă scrisul era identic în toate actele vizate.

Personalul medical a confruntat adeverințele în cauză și au recunoscut scrisul unei asistente angajate în 2018. Femeia a recunoscut că a completat actele, însă susține că semnăturile și parafele erau deja aplicate pe hârtii.

Conducerea a informat, apoi, organele competente, Poliția declanșând urmărirea penală a asistentei bănuite.

„În prezent, se efectuează cercetari sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar in funcție de rezultatul acestora se va propune o soluție conform normelor legale în vigoare”

, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.