ALERTĂ! Penitenciarul Botoșani caută un deținut care nu s-a întors din învoire. Bărbatul este condamnat pentru viol

Persoanele care dețin orice  informaţie cu privire la deţinutul din fotografie sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Botoșani la numerele de telefon: 0231.515.937/0740102714.

ALERTĂ! Penitenciarul Botoșani caută un deținut care nu s-a întors din învoire. Bărbatul este condamnat pentru viol
Penitenciarul Botoșanin anunță că, în data de 26 noiembrie 2018, deținutul Grosu Dumitru Daniel, în vârstă de 42 de ani, condamnat definitiv la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, aflat în permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o durată de 24 de ore, nu a revenit la unitatea de deținere la ora stabilită, respectiv ora 14.00. 
 
În acest context, în conformitate cu prevederile legale, administrația unității penitenciare a informat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și a declanșat acțiunea de căutare a deținutului cu echipe formate din personalul unității, cu sprijinul organelor de poliție, în vederea capturării acestuia și aducerii la unitatea de detenție.
 
Deținutul executa pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis, aflându-se în perioada premergătoare analizei în comisia de liberare condiționată, respectiv luna iulie 2019.

"Menționăm că neprezentarea din învoire la data și ora stabilită constituie abatere disciplinară foarte gravă și se sancționează conform legii. De asemenea, administrația locului de deținere urmează să sesiseze organele abilitate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare", a precizat Anna-Maria Rotariu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoșani. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Carla`s Dreams și Ștefan Bănică printre artiștii care vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani! (foto)

astăzi, 14:16
5

Artiști cunoscuți și iubiți de publicul larg vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani. Printre cei care vor încânta publicul se numără Carla`s Dreams, Ștefan Bănică, An...

Alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă împreună cu copilul ei de 4 ani!

astăzi, 13:41
157

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 49 de ani, din comuna Hudești, care a părăsit domiciliul în data de 22 aprilie 2024, împreună cu fiul...

Care este starea lui Benzar, fotbalistul rănit grav la meciul cu Dinamo: ”Greu de crezut că-l mai putem folosi în etapele următoare!”

astăzi, 13:15
413

FC Botoșani a învins Dinamo, 2-1, într-un meci plin de evenimente. Au fost de toate: un autogol, un penalty ratat, un antrenor eliminat, un fotbalist trimis la cabine și un altul care a ...