Adolescență după gratii: Doi minori au fost arestați preventiv!

La vârsta la care unii mai consumă emoțiile anilor de liceu, cu note și ascultări în sala de clasă, alți adolescenți își fac intrarea în lumea dură de după gratii. Și nu de puține ori, după ce scapă cu pedepse ușoare, își reiau aceeași activitate infracțională dinainte de arestare.

Adolescență după gratii: Doi minori au fost arestați preventiv!
Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea organelor judiciare şi a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile faţă de un minor de 15 ani. 
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în noaptea de 17 spre 18 mai a pătruns fără drept în locuinţa unei femei din oraşul Ştefăneşti, de unde a sustras un telefon mobil în valoare de 1.200 de lei. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Un alt minor, în vârstă de 17 ani, a ajuns după gratii, după ce instanța a dispus în cazul său înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre un adolescent din Hlipiceni, care a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

astăzi, 20:34
130

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51
78

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
57

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...