Accident provocat de o șoferiță neatentă din Botoșani
Stiri BotosaniMarţi, 29 August 2017Eveniment1318 vizualizăriO șoferiță din Botoșani a provocat un accident în municipiul Suceava după ce nu a acordat prioritate într-o intersecție.
Luni, în jurul orei 22.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Păcii din municipiul Suceava, ajungând la intersecţia cu strada Tineretului, o femeie de 47 de ani din județul Botoşani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 30 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de femeia de 47 de ani, respectiv o tânără de 24 de ani din județul Botoşani, a fost transportată la spital, unde, în urma investigaţiilor medicale s-a stabilit faptul că nu a suferit leziuni.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sindromul de tunel carpian sau amorțeala mâinii, o boală din ce în ce mai frecventă. Care e cauza?
astăzi, 21:03
179
179
Lucrezi prea mult la calculator ziua, la birou, iar seara continui să stai în fața ecranului fie cu treabă, fie doar navigând pe internet? Ei bine, este foarte posibil să faci sindromu...
Mihai Alexandru, compozitorul piesei cântată de Laura Bretan: Să se menționeze clar în regulament că participanții creștini nu au dreptul sa concureze la Eurovision!
astăzi, 19:53
573
573
Compozitorul cântecului interpretat de Laura Bretan, Mihai Alexandru, spune că "din cauza unor motive care n-au nici o legătură cu muzica, a trebuit să acceptăm acest deznodămân...
Copil de un an opărit cu ciorbă!
astăzi, 18:53
1086
1086
Copil de un an opărit cu ciorbă, diagnosticat cu arsuri de gradul II la mână și umăr! Incidentul s-a produs la Manoleasa, micuțul căzând peste oala cu ciorbă fiartă.Copilul se...