Accident pe un drum național din Botoșani, cu două victime!

Accident pe un drum național din Botoșani, cu două victime!

   Foto: Arhiva Stiri.Botosani.ro

Călătoria a două femei pe un drum din județul Botoșani s-a încheiat la spital după ce mașina în care se aflau a intrat într-un alt autoturism.

Accidentul a avut loc, duminică la amiază, pe DN 29A, pe raza localității Dumbrăvița. Un tânăr în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui VW Golf, a vrut să vireze pe un drum lăturalnic moment în care a fost lovit de un VW Polo, condus de un bărbat de 52 de ani.

Soția șoferului din Polo, în vârstă de 52 de ani, și o femeie de 39 de ani, aflată în același autoturism, au fost rănite fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital.

Polițiștii urmează să stabilească din vina cărui șofer s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Asta nu se face: un şofer a accidentat un copilaş şi a plecat de la locul accidentului!

astăzi, 19:28
1625

S-a întâmplat în apropierea intersecţiei dintre Bulevardul Mihai Eminescu cu strada Mihail Kogălniceanu, atunci când o mamă şi copilaşul de trei ani se angajaseră î...

Adolescenta rănită la Darabani, transferată la Iaşi

astăzi, 18:55
727

Cu echipajul elicopterului SMURD implicat în salvarea victimelor de la Tătăruș, județu Iași, transportul pe cale aeriană a adolescentei de 16 ani din Darabani la o clinică de specialitate...

IMPACT într-o intersecţie din Parcul Tineretului! Două persoane trimise la spital! FOTO

astăzi, 15:16
3016

Două persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă după-amiază pe strada Săvenilor, la intersecţie cu Aleea Carmen Sylv...