Accident cu trei mașini, la Victoria! O femeie a ajuns la spital! FOTO

Trei mașini s-au ciocnit, duminică, pe drumul național Botoșani-Ștefănești, iar o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident cu trei mașini, la Victoria! O femeie a ajuns la spital! FOTO

Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui VW Golf, se deplasa pe raza localității Victoria iar la un moment dat a vrut să facă stânga. Nu a mai apucat fiind acroșat în spate de o mașină care circula din sens opus, un VW Golf, condus de o femeie de 57 de ani.

În urma impactului, mașina condusă de șoferiță a ricoșat într-un Opel, condus de un bărbat de 42 de ani.

Soția șoferului Opelului, în vârstă de 41 de ani, a fost rănită, fiind preluată de o Ambulanță și transportată la spital, fiind diagnosticată cu un traumatism abdominal și lombar.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Potrivit polițiștilor, din primele cercetări vina pentru producerea accidentului ar aparține șoferului care nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga. 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
71

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1156

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...

Numerele de la mașină l-au băgat în bucluc!

astăzi, 12:10
430

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autot...