Un botoșănean, şef de promoţie al Academiei Forţelor Terestre!

Tânărul este originar din Botoşani, urmând studiile liceale în cadrul Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare' Câmpulung Moldovenesc.

Un botoșănean, şef de promoţie al Academiei Forţelor Terestre!

Emoție, bucurie, încununarea muncii după trei ani în Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu! Şeful promoţiei 2017, slt. Alexandru Daniel Luţă, s-a clasat - cu media 9,70 - primul la specializarea universitară Managementul organizaţiei, specialitatea militară Comunicaţii şi Informatică.

Sublocotenentul Alexandru Daniel Luță, șeful Promoției "Mărăști, Mărășești, Oituz-100", a primit premii de la fundațiile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe- Purtătotrul de Biruință" și "General Ștefan Gușă".

De asemenea, slt. Alexandru Daniel Luţă a primit din partea gl.lt.conf.univ.dr Adrian Tonea, locţiitorul şefului Statului Major General, Emblema de merit "Ştiinţă militară" clasa a II – a, iar din partea lui Mircea Duşa, Secretar de stat pentru Politica de Apărare şi Planificare, stiletul personalizat.

Tânărul este originar din Botoşani, urmând studiile liceale în cadrul Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare' Câmpulung Moldovenesc.

 

Alexandru a vorbit cu mare emoţie despre misiunea absolvenţilor ca militari. Acesta a mărturisit că este conştient de responsabilitatea pe care şi-o asumă odată cu absolvirea instituţiei. "Noi vom fi cei care vom conduce structurile militare în continuare şi care vom reprezenta Academia Forţelor Terestre. Vreau să vă garantez că atât eu, cât şi colegii mei vă vom face mândri de noi. Este o muncă dificilă, dar foarte frumoasă. Este o zi foarte importantă. Suntem bucuroşi că am terminat şi noi, au fost trei ani grei", a subliniat Alexandru Daniel Luță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
580

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
123

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
78

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...