Sindicaliștii din educație vor ca salariile să fie plătite prin Inspectoratul Școlar

 Sindicaliștii din educație vor ca salariile să fie plătite prin Inspectoratul Școlar

Federațiile sindicale din educație au solicitat reprezentanților Ministerului Educației modificarea circuitului banilor pentru salariile angajaților din sistem, în sensul în care aceștia să nu mai fie plătiți prin Consiliile Locale ci prin intermediul Inspectoratelor Școlare.

O primă discuție în acest sens a avut deja loc, lucrându-se în acest moment la un proiect de modificare a Legii Educației. 

"Pe 22 septembrie a existat o colaborare între juriștii federațiilor sindicale și juriștii Ministerului Educației pentru modificarea Legii Educației în sensul modificării circuitului banilor pentru salarii, să nu mai treacă prin Consiliile Locale ci să fie ca înainte, de la Inspectorate către școli direct. Este mult mai simplu și mai autonomă organizarea banilor. A fost mult mai bine înainte. Există o siguranță mai mare în ceea ce privște alocarea banilor și pentru salarii dar și pentru diverse lucruri. Așa ne dorim, dar deocamdată se lucrează la acest proiect de comun acrd cu Ministerul Educației și cu toate celelalte federeații sindicale și vom vedea", a precizat Iuliana Nacu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta