Săptămâna educaţiei juridice la Seminarul Teologic Dorohoi! FOTO

Săptămâna educaţiei juridice la Seminarul Teologic Dorohoi! FOTO

Având în vedere protocolul încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, privind educația juridică în școli, vineri, 9 martie 2018, la Seminarul Teologic Dorohoi, s-a desfășurat activitatea "Drepturile și libertățile fundamentale ale omului".  

Obiectivul general al acestui protocol este cooperarea în vederea promovării educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar, prin oferirea de informații cu caracter juridic cadrelor didactice și elevilor.

Elevii claselor a XI-a și a XII-a au avut ca invitat pe domnul judecător Lucian Lungu, de la Judecătoria Botoșani.

În cadrul activității, desfășurată în Sala de Festivități "Pimen Mitropolitul", domnul judecător le-a vorbit tinerilor despre o serie de noțiuni elementare despre drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Totodată, seminariștii au mai aflat că este necesar să-și ceară drepturile prevăzute de lege și să respecte legile țării.

De asemenea, domnul judecător, care este și absolvent al Seminarului dorohoian, promoția 2007, și-a exprimat bucuria revenirii la Seminar și a reîntâlnirii cu cadrele didactice din această școală.

Printre domeniile care fac obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale, elemente de prevenire şi combatere a corupţiei.

(Pr. Prof. Crețu Vasile-Ionuț, consilier educativ)





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalului Filmului European ajunge la Botoșani (Cinema „Unirea”) în perioada 10-12 mai cu filme despre libertate!

astăzi, 20:00
16

Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie,Festivalul Filmului European este organizat ...

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
31

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
79

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...