Profesorii au decis: Ramanem fermi pe pozitii!

Profesorii au decis: Ramanem fermi pe pozitii!

Consultarile care au avut loc miercuri cu cadrele didactice par sa duca, deocamdata, catre continuarea protestelor, dascalii refuzand sa accepte protocolul propus de autoritati!

"Ramanem fermi pe pozitii, oferta pe care ne-au facut-o este aceeasi ca si marti, adica sa ne dea cate 500 de lei. Noi am fost destul de clari, am spus ca vom intra la ore doar atunci cand ne vom primi salariile integral. Cei care au fost prezenti astazi in aula Colegiului National "A.T Laurian" nu sunt de acord cu semnarea protocolului. Urmeaza ca maine sa consultam si colegii din scoala, care nu au fost prezenti astazi la protest, dar eu sunt sigur ca pe lista mea nu vor fi modificari si ca vom continua protestul", a declarat Corneliu Rusu Apopei, lider de sindicat SIP FEN in cadrul Colegiului National "A.T. Laurian".

Maria Tiprigan, lider SIP, unul dintre cei care au asistat la discutiile care au avut loc miercuri la Prefectura, spune ca, in cazul in care conflictul va lua amploare, vor fi necesare demersuri legale pentru proteste.

"Vom respecta dorintele oamenilor, fiecare este liber sa faca ce doreste. Asteptam sa vedem maine ce se va decide in scoli, ce hotarare vor lua membrii de sindicat. In cazul in care conflictul va lua amploare, trebuie sa se actioneze legal si trebuie meditat asupra actiunilor viitoare de protest", a declarat Maria Tiprigan.

Si liderul de sindicat de la Colegiul National "Mihai Eminescu" Botosani transmite ca profesorii refuza termenii protocolului.

"Vom hotari maine, impreuna cu cadrele didactice de la scoala, ce facem in continuare si daca vom accepta acest protocol. Din discutiile pe care le-am avut cu colegii, acestia refuza sa fie semnat si vor sa continue protestele", a declarat Alina Voinea, lider SIP FEN in cadrul Colegiului National "Mihai Eminescu" Botosani.


 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Numerele de la mașină l-au băgat în bucluc!

astăzi, 12:10
77

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autot...

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
78

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...

Autoutilitară la un pas de distrugere, după ce motorul a luat foc! (Foto)

astăzi, 10:14
157

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare.Evenimentul s-a întâmplat în munici...