Referitor la critica relansată în spațiul media cu privire la prezența orelor de religie în școli, Patriarhia Română reafirmă următoarele:

Constituția României garantează libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituțională a României interpretând în mod constant că predarea religiei în școli are ca temei articolul 32 alineatul 7 din Constituție.
Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învă­țământ sau educație informații sau cunoștințe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84).
De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învățământul religios este profund legat de învăță­mântul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în școlile publice (Franța, Albania și Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opțională (conform celor reținute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasanși EylemZengin contra Turciei”, paragraful 30); iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional (paragraful 31).

Majoritatea elevilor europeni au în programa școlară o oră de religie pe săptămână, însă în țări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu materia religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci este chiar obligatorie, organizată de către culte și finanțată de către stat. Pre­darea este confesională. Situa­ția este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania și Grecia.

Pe de altă parte, nu trebuie așe­zate în opoziție orele de religie cu cele de istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă im­portante. Cu­noaș­te­rea propriei culturi religioase este o etapă absolut necesară pentru înțe­le­ge­rea celorlalte religii. Pentru a cunoaște specificul altor culturi este nevoie întâi de educarea în propria cultură și tradiție, altfel învă­ță­mân­tul devine doar o sursă de relativism sincretist și confuzie. Este ca și cum în școlile ro­mâ­nești s‑ar învăța literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii și istoriei României. Elevii în­scriși la ora de religie au posibilitatea de a se înscrie,  în liceu, și la cursul opțional de istoria religiei.

Manifestarea unui comportament moral în acord cu valorile religioase, unul dintre obiectivele predării religiei, este contestată în câteva articole recente de presă prin care se respinge, de fapt, ideea de morală publică, noțiune considerată în teoria generală a dreptului a fi unul dintre fundamentele dreptului.

De asemenea, este incorectă şi injustă jignirea generalizată a unei categorii didactice pro­fe­sio­na­le, şi anume totalitatea profesoarelor şi profesorilor de religie. Aceste persoane realizează educa­rea religioasă a copiilor în școli din încredin­ța­rea a peste 2.000.000 de părinți care și‑au înscris copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii).

Biroul de presă al ­Patriarhiei Române