Ministrul Educației: Ordinul privind temele elevilor este deja semnat; manualele scolare sunt foarte incarcate, ar trebui sa fie mai vii

Mircea Dumitru: "Parintii ne-au scris oarecum ingrijorati, crezand ca am renuntat la aceasta idee si ca de fapt am vrut sa testez cum stau lucrurile si ca am spus ceva care nu corespunde realitatii"

Ministrul Educației: Ordinul privind temele elevilor este deja semnat; manualele scolare sunt foarte incarcate, ar trebui sa fie mai vii

 Mircea Dumitru  

Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a declarat intr-un interviu la RFI ca a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi inca dinainte de minivacanta de 1 decembrie. El spune pe de alta parte despre pozitia Romaniei in clasamentul testelor PISA ca "e o mica surpriza".

Ministrul Educatiei, despre ordinul privind durata temelor: "Ordinul este semnat. A fost o mica confuzie in spatiul public, pentru ca ordinul nu este inca postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de saptamana trecuta, chiar inainte de mica vacanta pe care am avut-o inainte de 1 decembrie. Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de sustinere, de incurajare, alte persoane socotind ca nu a fost decat o intentie a noastra de a ajunge la acest ordin, o intentie care nu a fost finalizata tocmai pentru ca au fost si voci critice care s-au ridicat impotriva acestui gen de reglementare, au aparut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de interventii. Ei bine, parintii ne-au scris oarecum ingrijorati, crezand ca am renuntat la aceasta idee si ca de fapt am vrut sa testez cum stau lucrurile si ca am spus ceva care nu corespunde realitatii. Nu, ordinul exista si ordinul a fost semnat si urmeaza sa fie si postat pe site-ul ministerului". 

"Eu vreau să întreb pe toată lumea dacă socoteşte că este normal ca o persoană să lucreze în medie pe zi opt ore, să nu lucreze mai mult de opt ore. Ăsta este un drept pe care ni l-am câştigat cu toţii şi oamenii maturi. Şi atunci să vedem ce se întâmplă în şcoli şi în mod specific în şcoala românească. Un elev sau o elevă care poate să stea la şcoală patru sau cinci ore se întâmplă să mai aibă teme obligatorii acasă, care nu fac altceva decât să prelungească ceea ce au făcut în acele patru-cinci ore la şcoală, mai stau încă cinci-şase ore peste program. Deci ajung să stea 10-12 ore în fiecare zi şi să se concentreze numai asupra unor sarcini şcolare care se presupune că ar trebui făcute în primul rând la oră, în clasă, în şcoală, împreună cu profesorul şi nu acasă cu un meditator sau cu părintele".

Ministrul crede că "motivul pentru care unii profesori simt nevoia să dea această încărcătură mai mare de teme acasă este că programele noastre şcolare sunt foarte încărcate (...). Mi se pare că atât planul cadru, cât şi programele sunt foarte încărcate, manualele de asemenea sunt foarte încărcate şi ar trebui să mergem pe o soluţie de simplificare a transmiterii conţinuturilor pedagogice, educaţionale şi a manualelor, adică manuale care să fie mai vii, mai alerte, mai bine făcute, mai bine structurate".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...