Mai puțin de jumătate dintre profesorii din Botoșani au obținut note peste 7 la titularizare!

Condiția pentru a obține titularizarea este obținerea unei note de minimum 7. 

Mai puțin de jumătate dintre profesorii din Botoșani au obținut note peste 7 la titularizare!

Din cele 407 lucrări corectate la concursul de titularizare de la Botoșani, 330 au primit note de 5 și peste 5 (procent de 81,08%), în timp ce 77 de candidați au avut lucrări cu note sub 5. 

S-au obținut 4 note de 10 (0,98%) și 39 de note între 9 și 9,99 (9,58%). Între 8 și 8,99 (procent de 13,27%) au primit 54 de candidați, iar alți 92 au fost notați cu note între 7 și 7,99 (22,60%). Note între 6 și 6,99 au primit 61 de candidați (14,99%), iar 80 de aspiranți la titularizare au fost notați cu note între 5 și 5,99 (19,66%). Procentul notelor sub 5 (77 de lucrări) este de 18,92%.

Procentul notelor peste 7, la nivelul județului Botoșani, este de 46,43%. 

După aflarea rezultatelor, în zilele de 17 și 18 iulie se pot depune contestațiile, iar pe 24 iulie vor fi afișate rezultatele finale. Titularizarea este concursul naţional prin care profesorii ocupă posturile didactice sau catedrele vacante în învăţământul preuniversitar. Concret, titularizarea reprezintă angajarea pe perioadă nedeterminată. Condiția pentru a obține titularizarea este obținerea unei note de minimum 7 atât la examenul de titularizare, cât şi la inspecţia specială la clasă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

VEZI AICI NOTELE OBTINUTE

VEZI STATISTICA LA NINVELUL JUDEȚULUI BOTOȘANI


  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
131

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
106

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni! (foto)

astăzi, 17:21
101

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul pro...